Elena Oprea

Bine ai venit la încă un articol din Turcia. Astăzi o să povestim puțin despre Fethiye, Oludeniz și Kayakoy. După ce am petrecut timp de calitate în Izmir a trebuit să ne deplasăm spre următoarea noastră destinație: Fethiye.

Ca să ajungem acolo am luat un autobuz care a făcut 6 ore până în Fethiye. Firma cu care noi am ales să ne deplasăm a fost Pamukkale. Aveau cele mai bune review-uri. În prețul biletului aceștia mai oferă și ceai, cafea, apă și câteva snack-uri dulci și sărate. Călătoria a fost mai plăcută deoarece am putut asculta și muzică din anii ’80 și ’90 și chiar m-a binedispus. Ce faină e muzica veche 😦 Șoferul și ceilalți oameni au fost foarte drăguți. Aceste autobuze nu au toaletă în interior, dar vor opri în stațiile destinate pentru mici pauze.

Pe durata acestei călătorii am trecut și printr-un control al poliției. Vă vor verifica pașapoartele și cam atât, doar că durează, asta depinde și câți oameni sunt în autobuz.

Ajunși în autogara din Fethiye eram nerăbdători să facem cunoștință cu acest orășel. Ne-am luat cazarea prin Airbnb și am avut un apartament care avea să ne facă puține probleme spre sfârșit, dar am rezolvat cu cei de la Airbnb.

Am ieșit din apartament grăbiți să vedem rămășițele unei fortărețe ce odată se ridica mândră peste Fethiye. Din nou aceeași poveste, mizerie multă pe lângă cele mai frumoase obiective. Nimeni nu se îngrijește de acest aspect, dar priveliștea pe care o avem de aici ne taie respirația.

Nu credeam că voi fi atât de fericită să am așa o priveliște. Multe bărci și-un infinit de albastru la care se pregătea să se alăture și-un apus de milioane. După ce am pozat, filmat și înmagazinat în suflet tot ce se simțea și vedea, ne-am hotărât să coborâm să mâncăm ceva. Aici am descoperit un restaurant în port care serveau niște toast-uri delicioase cu salate pe lângă. Am luat și noi la pachet și servit cina pe o băncuță în fața apei mirându-ne încontinuu de frumusețea locului.

A doua zi ne începeam dimineață cu o cafea la Coffee Unnamed pe care am băut-o cu cel  mai mic și drăgălaș pisoiaș din lume. Am vrut să plec cu el în buzunar de acolo :)) Cum poți iubi atât de mult ceva ce nu e și nu va fi niciodată al tău? :)) Apoi am mers să vizităm așa numitele morminte în piatră. Monumentele se numesc morminte liciene și intrarea a fost 60 TL de persoană, dar se pot vedea și de afară în caz de nu vreți să intrați să le vedeți în detaliu. Totuși eu le recomand și intrarea nu e scumpă deloc.

Vlăduț a găsit un alt loc frumos la care am ajuns cu dolmoșul din Fethiye. Gocek ne-am surprins cu peisaje pe care ai vrea să le vezi toată viața ta. Cele mai spectaculoase sunt cele care aparțin de resortul Port Ville în care oamenii locuiesc sau închiriază case temporar.

Centrul lui e tare drăguț și ne-am oprit să bem o limonadă la Moc Coffee care au și cafea de specialitate, dar era prea târziu să putem savura una.

În a treia zi am ajuns pe Butterfly Valey și am admirat niște peisaje superbe. Am băut un ceai undeva la un restaurant local unde erau niște bătrânei tare simpatici și ne-au și dat un strugure de la ei din vie.

Aveau grijă de noi ca de nepoții lor. Unii oameni sunt tare buni pe lumea asta. Îmi bucură inima să mai întâlnesc astfel de persoane în drumul meu. Ne-am continuat aventura pe jos pentru a ajunge la cel mai important și vizitat punct de unde se vedea această Butterfly Valey. Cum am luat-o așa pe jos ne uitam în jur ce pietre mari și noi ce oameni mici suntem.

Tot ce ne înconjura era colosal în comparație cu noi și mașinile care treceau. Ce atmosferă era, mi-o aduc și acum aminte în timp ce scriu, momente pline uimire și-o căldură ce topea totul în jur. Noroc că ne mai odihneam la umbra dragilor copaci. Ce ne-am face fără ei?

Ajunși la punctul mult așteptat, am fost mulțumiți că am putut adăuga și extra aventura pe care o făcusem înainte. Aici era plin de turiști, cu greu ai fi putut ajunge la locul de unde se vedea frumos.

De aceea eram recunoscătoare că Vlăduț găsise și un alt punct pe Google Maps de unde o puteam admira. Locul la care am fost noi era gol și liniștit, dar dacă nu ai mașină e ceva de mers. Punctul la care noi am fost și pe care îl și găsiți pe Google Maps se numește Seyir Tepesi, vă și las jos o poză 😀

Am ajuns și la Blue Lagoon unde Vlăduț a și înotat și eu am stat la plajă. Un loc pe care îl recomand cu drag pentru relaxare și înot.

Un alt loc superb a fost pe Lycian Way unde noi am ajuns doar la punctul în care e amplasată rama cu vedere spre Blue Lagoon și Oludeniz. Drumul până acolo e destul de lejer, nu necesită foarte mult efort.

Kayakoy

Am ajuns și la partea mea preferată Kayakoy. Sunt extrem de recunoscătoare că am putut ajunge și aici. Un loc impresionant cu multă istorie în spate. Un loc care ascunde destul de multă suferință și totuși în prezent un loc cu o atmosferă excepțională.

Deși a fost puțin o aventură să ajungem aici, a meritat tot efortul. Kayakoy este situat pe panta unui deal și arată sinistru înainte să intri în el. Văzut de afară, parcă și acum îmi amintesc, era demn de făcut un film de groază, mai ales cum arată cu clădirile sale abandonate acoperite de buruieni. Kayakoy este un loc în care timpul a înghețat, cu străzile sale de piatră și vegetație, casele și clădirile abandonate, aflate în ruină.

Acest sat datează din secolul al XIV-lea și a fost o așezare în care ortodocșii greci și musulmanii anatolieni trăiau în liniște și pace până la așa numitul schimb de locuințe. După schimbul de locuințe, musulmanii care au venit din Grecia în Turcia nu au găsit Kayakoy potrivit pentru agricultură, iar oamenii au încetat să se mai stabilească în acest sat. Am mers mult prin el. Pâna s-a făcut noapte. Am prins și un apus superb acolo. Contrar a tot ceea ce afișează acest loc, are o energie aparte. Nu pot să nu mă gândesc cum ar fi fost viața aici. Fiind acolo chiar îmi imaginam cum mergeau la școală, ce găteau, ce mâncau și cum se descurcau zilnic. Hornurile sunt cele care au supraviețuit condițiilor meteo și cutremurului din 1957, în rest vedeam din ce în ce mai multe ruine, dar tot era impresionant.

Mi se pare că acest loc ar trebui la fel de mult lăudat ca și Pamukkale și Cappadocia. Oricum în viitor am impresia că va fi tare cunoscut și vizitat. Cât ne-am plimbat pe acolo la baza acestui sat o doamnă și-a deschis o cafenea și am savurat o limonadă delicioasă. Mai sus o altă doamnă vindea suveniruri. Era în construcție și un hotel pe lângă, e clar că zona va atrage din ce în ce mai mulți turiști, ceea ce mă bucură enorm de mult.

Noi ne auzim în articolul următor cu Antalya! Călătorii frumoase vă doresc!