Triobalcaniada, Albania, Kosovo și Macedonia

Opțiunile din Europa se împuținează și trebuie să lucrăm cu variantele care ne-au mai rămas. Așa că, mai aveam câtevă țări în Balcani. Inițial, am hotărât să mergem doar în Albania să vizităm partea de litoral, dar apoi am văzut vecinii și ne-au tentat și ei. Astfel că am hotărât să mergem doar în Tirana și să renunțăm la Ksamil și Sarandë. Oricum, sunt sigură că în iulie nu ar fi fost o idee prea bună deoarece e mai aglomerat litoralul. Sincer, cred că în iulie e plin peste tot în Europa. Am plecat cu ceva emoții în această vacanță deoarece Albania nu era printre cele mai „safe” destinații, dar vă spun sincer că nu am avut nicio problemă. De fapt tot ceea ce credeam de acasă despre aceste trei destinații s-a dovedit a fi fals. Cam așa fac 90% din timp. 

ALBANIA, TIRANA

O să începem cu Tirana, unde am avut ocazia să stăm șase zile. Cinci la dus și încă una când ne-am întors. Traseul pe care l-am avut a fost Tirana – Ohrid – Skopje – Phristina – Prizren – Tirana. A fost un traseu obositor, dar lucrurile au mers mai bine decât mi-am imaginat. Cred că asta se întâmplă atunci când pornești la drum cu așteptările care tind spre 0. De acolo numai în sus se pot duce. Și aceste trei destinații le-au bifat pe toate, mâncare, sistem de transport, vreme și oameni.

În Tirana a fost cald și bine. Nu am avut parte de ploaie în nicio zi și nici nu am de ce să mă plâng. Am zburat până acolo cu Ryanair și a durat o oră și un pic. Nu am mai mers de mult timp pe un zbor atât de scurt și parcă îmi era dor. Când am aterizat pe aeroportul din Tirana am trecut foarte rapid de controlul pașapoartelor datorită smart gate-urilor. Nu am mai stat la coadă, nu am mai pierdut timp până când fiecare pasager era verificat mai mult sau mai puțin. Țin să menționez că și la întoarcere am avut tot o experiență plăcută în acest aeroport. Nu a mai trebuit nici să scot lichidele, laptopul și toate nebuniile. De 1000 de ori mai bine decât pe Otopeni.

Terminând cu controlul de pașapoarte ne-am grăbit să prindem un autobuz care te duce direct în centru, mai exact în Skanderbeg Square. Noi când am ajuns am schimbat niște bani să avem bani pentru bilete, dar se putea și cu cardul. Prețul unui bilet este de 400 de leke sau 4 euro de persoană. Deci puteți evita să mai faceți acest pas și să vă îndreptați direct spre autobuz. Acesta e dotat cu aer condiționat și chiar are Wi-Fi funcțional. Mă rog, când ne-am întors cu el la aeroport nu mai funcționa, dar a făcut o impresie bună cel puțin atunci când am ajuns. Normal, călătoria ar trebui să dureze jumătate de oră, dar la ce trafic nebun e, se schimbă durata în funcție de acesta. Cel mai mult poate dura o oră și un pic, așa că ai grijă la acest aspect atunci când te îndrepți spre aeroport.

Trebuie să ai în vedere că în Albania cash-ul e rege. Deși la supermarket-uri și cafenele plata cu cardul a fost acceptată, în foarte multe alte locuri ai nevoie de cash. Noi am găsit curs bun la Iliria. Atunci când schimbi banii nu ai nevoie de pașaport sau buletin.

Ce ar trebui să ai pe listă ca și obiective turistice pentru Tirana?

  • Skanderbeg Square
  • Et’hem Bey Mosque
  • National History Museum
  • Clock Tower
  • Bunk Art 1 și Bunk Art 2 (noi nu am fost, dar poate vă interesează)
  • National Art Gallery
  • Grand Park of Tirana (Parku i Madh) Recomand din tot sufletul acest parc, foarte mare și foarte frumos.
  • Mount Dajti National Park, nici aici nu am mai ajuns
  • Pyramid of Tirana

Ca și cafenea de specialitate recomand doar una pe care am testat-o și am fost de multe ori acolo, devenind câștigătoarea inimilor noastre. Se numește Rubi Cakes and Specialty Coffee. Tirana mi s-a părut că nu excelează pe partea de cafea de specialitate. Am mai încercat și la Antigua și Frut’za. Aș recomanda o vizită, dar nu din toată inima. În toate cafenelele s-a putut plăti cu cardul.

Tot ce am mâncat în Tirana a fost bun, gustos, dar recomand un restaurant pe partea de băuturi și pe mâncare: n’Mes. Acesta este o idee mai scump.

Ceva mai accesibil și unde mi-am întâlnit prima dată dragoste este Dielli. Neapărat să încercați desertul suprem: Trileçe și micii lor numiți cevapi.

ALBANIA, BERAT

Am stat cinci zile în Tirana și am ales să plecăm pentru o zi în Berat. Pentru a ajunge în Berat trebuie să iei un autobuz de la autogară. Autogara o găsești pe Google Maps ca South and North Albania Bus Terminal (Bus Station). Dacă o să aveți nevoie de transportul public să știți că este foarte bine pus la punct și un bilet costă 40 lek. Se poate plăti doar cash în autobuz la controlor. Încearcă să ai bani mărunți la tine, nu bancnote mari. Biletul către Berat este 5 euro de persoană și călătoria durează cam două ore jumătate. Sincer, aici e discutabil deoarece accidentele destul de dese de pe autostradă ar putea influența durata călătoriei.

Noi în Berat ne-am luat cazarea fix lângă castel, așa am considerat că ar fi o idee bună să fim aproape de el de dimineață când vrem să-l vizităm. Pensiunea se numește Marjo Guest House. Ce nu știam e că de la autogara din Berat o să mor până ajungem la cazare. A fost atât de cald (37 de grade Celsius) și a fost și mult și abrupt de urcat. Am ajuns leșinată. A trebuit să fac un duș rece și să stau la aer condiționat până mi-am revenit. Foarte cald e în iulie! După toată „drama”, am hotărât să ieșim să explorăm orașul. De la cazare am coborât spre centru, dar cu o oprire la Te Nani, un restaurant de familie care s-a dovedit a fi cea mai bună decizie. Am luat masa într-o grădină și am primit din partea casei fructe de sezon. S-au purtat foarte frumos cu noi și mâncarea a fost excelentă. Lângă noi au venit și niște localnci care culmea, au vizitat și ei Bucureștiul și ne-au arătat poze gesticulând frenetic că le-a plăcut foarte mult.

Am vizitat Bulevardul Republika, centrul vechi, podul Gorica, puțin din cartierul Gorica și preferata noastră, Cetatea Berat (Kalaja). A meritat să stăm o noapte acolo pentru a aprecia în liniște diamantul Albaniei. Chiar merită o vizită aici și dacă vreți să stați și voi o noapte, două să știți că și cazările sunt accesibile. Plimbarea prin centrul vechi este o continuă întoarcere în timp printre peisajele ce te duc cu gândul la liniștea de demult. Străduțe pietruite, oameni la cafea la poartă, tot ce e mai balcanic și mai autentic apropiat valorilor noastre, le puteți găsi și aici. Oamenii sunt prietenoși și curioși. Vă recomand să faceți o plimbare și după apus unde apare adevărata magie, luminițele de la ferestre descriind cel mai bine factorul wow al acestui orășel. Sunt foarte fericită că am putut să ajungem și aici. 

MACEDONIA, LACUL OHRID

Înainte să intrăm în subiect, vreau să știți că da, mă refer la Macedonia de Nord, deși e o dispută întreagă pe această temă și oficial chiar așa e numită țara, dar din respectul pe care îl am față de toți macedonenii cu care eu am interacționat o să îi spun Macedonia. 

Am plecat din Tirana către Ohrid cu autobuzul. Biletul l-am luat de pe Girafa Travel și am ales compania Eurobus. Am plătit 18 euro de persoană și călătoria a durat 2-3 ore cu o pauză de 15 minute. Am stat destul de mult la vamă, cam 50 de minute. Când am ajuns, ne-a luat gazda de la autogară. Mi se pare un gest foarte drăguț. Ne-a adus la apartament și ne-a dat multe sfaturi ca să ne bucurăm cât mai mult de șederea în Ohrid. Am avut un apartament care era destul de aproape de lac, așa ca ne-a fost mereu ușor să ne plimbăm pe malul lui. Locul ăsta e superb. Chiar a fost o gură de aer fresh după căldura din Tirana. Cu siguranță e perla Macedoniei și merită din ce în ce mai mulți vizitatori. În primă fază, ne-am gândit să închiriem un scuter, dar văzând ce trasee urmau, trebuia să ai un scuter destul de puternic și am renunțat la idee. Rămâneam la mila mijlocului de transport în comun. Am luat dube și autobuze până am terminat tot ceea ce aveam pe listă. Plata biletelor se face cash la șofer. 

Ce am vizitat noi în Ohrid și chiar merită 100%?

  • Biserica Sf. Ioan al Kaneo
  • Samuel’s Fortress (intrarea e 3 euro/persoană)
  • Mănăstirea St. Naum (aici mi-a plăcut foarte mult)
  • St. Anastasie Church
  • Black Drim river
  • Trpejca
  • Gradishte
  • Peshtani

Cred că ar fi mai comod cu mașina proprie deoarece ai avantajul de a opri unde vrei, să stai cât vrei, să iei ce vrei la tine, dar dacă nu ai cum, te descurci cum am făcut noi. Nu prea am ce să vă recomand aici la capitolul cafea. Am băut cafea, dar a fost departe de a fi o experiență reușită. Dacă totuși aveți nevoie de una, recomand RoasteryOhrid. Pentru cumpărături cu alimente de calitate, recomand supermarketul Tamaro pentru zilele în care vreți să vă faceți singuri mâncare. La restaurante, prețurile nu sunt nici mari, nici mici. Majoritatea oamenilor au spus că aici este mai scump ca în Skopje și da, pot confirma asta. Mie mi s-au părut totuși de bun simț atâta timp cât te și documentezi unde să mănânci. 

Plimbările zilnice pe lângă lac chiar mi-au rămas în suflet și m-am simțit foarte bine aici. Oamenii sunt calzi și calmi, chiar săritori dacă ai nevoie de ceva. 

Pro Tip: În Macedonia, singura bancă de la care poți scoate bani de la ATM fără comision este Komercijalna Banka.

MACEDONIA, SKOPJE

Lăsăm perla Macedoniei în spate și luăm un autobuz care avea să ne lase în capitala Macedoniei, Skopje. Ne ofticam deja de pe drum că luasem doar 3 nopți în Ohrid și 5 nopți în Skopje. Chiar și gazda de la AirBnb a spus: „Ce a fost în capul vostru de ați luat 5 nopți în Skopje?” Avem acest talent ascuns de a sta mult în capitale plictisitoare. Ne-am spus: „Mai rău ca în Podgorica nu are cum să fie :))” Biletele pentru autobuz au fost 27 de euro pentru amândoi și călătoria a durat 3 ore și un pic. Ce am observat în Macedonia și ar trebui să știți și voi e că dacă îți iei biletele online de autobuz, trebuie să mai stai la ghișeu să plătești și o taxă de autogară, dar dacă îți iei biletele direct de la ghișeu este deja inclusă în acel bilet.

Și aici și în Ohrid, am avut niște gazde excelente. Ne-au așteptat la autogară să ne ia cu mașina până la cazare. Nu ne-am așteptat la acest nivel de ospitalitate. De obicei, suntem obișnuiți să ajungem singuri la cazare, să ne informăm de mijloace de transport, dar nu e cazul în Macedonia. Oamenii ăștia sunt altceva!

Ce trebuie neapărat să vizitezi în Skopje?

Matka Canyon – aflată la aproape 20 de km de Skopje, este un loc în care să fugi de agitație. Asta dacă nu e vară, sezon sau weekend. Altfel îți poți face alte planuri. Cel mai bine ar fi să ai mașină, dar te poți descurca și cu transportul în comun. Nu recomand totuși, pentru că noi ne-am dus cu un autobuz, dar nu ne-am mai întors cu el deoarece se aglomerează foarte mult și nu mai vine până la stația unde ar trebui și cred că așa l-am și pierdut la întoarcere. A trebuit facem autostopul și am avut norocul ca un cuplu drăguț să ne ducă până la un punct de unde ne era foarte ușor să luăm autobuzul spre centru. O altă variantă ar mai fi și un taxi, dar e destul de scump, în jur de 20 euro. Dacă nu aveți altă variantă, autobuzul este numărul 60, se ia bilet direct de la șofer. E un loc superb, cu apă turcoaz și cu o liniște aparte. Te poți plimba cu bărcuța cum am făcut și noi, poți face un traseu prin pădure până unde întorc bărcile, poți închiria un kayak sau poți sta la umbră la o terasă bucurându-te de ceva rece. Îți poți rezerva o jumătate de zi pentru el sau chiar o zi întreagă dacă nu ești pe grabă.

Întorcându-ne în Skopje am mai vizitat:

  • Casa Memorială Maica Tereza – un loc aparte cu o energie uimitoare
  • Cetatea Skopje – nu mergeți vara când e sezon, foarte cald 
  • Podul de Piatră – conectează Piața Macedonia de vechiul cartier
  • Bazarul Vechi – un loc plin de restaurante și cafenele din care cu siguranță ai ce să alegi

Cafeneaua de specialitate pe care trebuie să vă bazați se numește The Dude Specialty Coffee. Mi-a fost foarte greu să mă dezlipesc de această cafenea cât timp am fost acolo. Proprietarul e atât de simpatic și politicos, cafeneaua are un design și un ambient plăcut, dar să vorbim despre ceșcuțele în care servesc cafeaua. M-au cucerit! Chiar acum aș zbura acolo, doar să mă trezesc devreme să fiu primul client în cafenea și să citesc 2-3 pagini în timp ce-mi savurez cafeaua.

Este periculoasă capitala? Noi doi nu ne-am simțit în pericol și de multe ori ne-a prins și noaptea pe străzi. Ce e drept, am stat în zonele turistice și nu ne-am aventurat. Conflicte sunt și vor fi mereu. Din ce am văzut eu acolo sunt turci, albanezi, bulgari și macedoneni. Macedonenii de fel sunt niște oameni extraordinari, cu mult bun simț și foarte politicoși. Ce nu mi-a plăcut aici, și e valabil pentru toate destinațiile pe care le-am vizitat, e mizeria. Oamenii aruncă pe jos și chiar nu le pasă de mediul în care stau. 

Per total, Macedonia a fost o surpriză frumoasă și mi-a plăcut mult tare. Mâncarea excelentă, timpul petrecut în Ohrid și plimbările la cafea din Skopje mă fac să cred că o portiță rămâne deschisă pentru această țară. Țin să precizez că în iulie a fost cald ca în iad, deci toamna cred că e perfectă pentru ea.

KOSOVO, PRISTINA

Kosovo a fost surpriza acestei nebunii, cu siguranță. Când am spus prietenilor unde am de gând să merg, am auzit doar: „Nu merge acolo. E periculos. S-ar putea să nu fie bine petru voi, mai ales că sunteți din România. Bla, bla, bla.” E adevărat că am avut puține emoții, dar tot am decis să mergem. Plus că văzusem destule videouri de acolo și oamenii chiar păreau să se distreze. Și ne mai aștepta încă o surpriză plăcută: totul era foarte ieftin față de România.

Am plecat cu autobuzul din Skopje în Pristina. Biletele au fost luate din autogara din Skopje. Am plătit 18 euro pentru amândoi și călătoria a durat 2 ore. Am trecut foarte repede de controlul vamal. Recunosc că m-au încercat niște emoții, dar a fost mai bine decât mă așteptam. În Pristina am hotărât să stăm 5 nopți pentru că aproape fiecare zi a venit cu câte o nouă mini excursie și până la urmă cred că am stat doar o zi full în capitală.

Am avut un apartament imens cu o gazdă super primitoare, un băiat foarte amabil și foarte binevoitor. Ne-a așteptat la autogară, ne-a dat sfaturi cu ce e de vizitat și în fiecare zi ne întreba dacă suntem bine, ceea ce a făcut acomodarea mult mai ușoară, mai ales când vezi că ai pe cine să te bazezi.

În Kosovo se folosește peste tot euro și a fost foarte ușor pentru noi. Deși e bine să ai la tine cash, mai sunt și restaurante/cafenele care acceptă plata cu cardul, dar mai rar. Dacă vrei să bei cafea bună trebuie să te oprești la Pristine Pure. Nu am mai băut de mult așa cafea bună! 

După cum spuneam, în fiecare zi mergeam înt-o mini excursie. Toate plecările au fost de la autogară. De fiecare dată am plătit cash la șofer.

Pe unde am ajuns? 

  • Mitrovica, orașul cel mai interesant. Deși mă așteptam să găsesc un orășel puțin ciudat, am descoperit ditamai orașul chiar foarte interesant. De fapt, acest oraș este cunoscut pentru podul care desparte comunitatea albaneză de cea sârbă. Sincer, a fost frumos pe ambele părți ale podului, dar am stat mai mult pe partea albaneză. În trecut, fiind conflicte între aceste comunități, nu prea se aventurau turiștii, mai ales în partea de nord. Acum lucrurile nu mai stau la fel. Este un oraș ca oricare altul și cu siguranță merită vizitat. Menționez că poliția încă este prezentă pe pod. Chiar filmam cum trecem și ne-au pus să ștergem videourile pentru siguranța lor. Când am ajuns în partea de nord, am vizitat și monumentul eroic al minerilor Trepca. Biletul către Mitrovica a fost 3 euro/persoană dus-întors.

  • Peja; aici credeam că vom avea timp să vedem mai multe, dar nu a fost să fie. Dacă aveam mașină cu siguranță se întâmpla asta. Peja are foarte multă natură. Dacă nu ai mașină, o să vezi doar partea centrală, care este frumoasă, dar nimic spectaculos. Preț bilet: 10 euro/pers dus-întors.
  • Gjakova mi-a rămas în suflet cu centrul lui cu un adevărat aer balcanic. Neapărat de văzut Marele Bazar, care este cel mai mare bazar otoman din Balcani cu magazine, ateliere și cafenele. Prețul unui bilet cu plecare din Peja e 3 euro/pers.
  • Gjlan, sincer, îl puteți sări. Am fost aici ca să găsim nimic, dar am mâncat bine tare. Prețul unui bilet e de 10 euro/pers dus-întors.

Ce putem vizita în capitală?

  • Bibilioteca Națională Kosovo unde intrarea este gratuită. În interior poate părea o bibliotecă normală, dar exteriorul este de pe altă lume. Unii o numesc cea mai urâtă bibliotecă din lume.
  • Monumentul Newborn – reprezintă declararea independenței acestei țări
  • Moscheea Imperială (Xhamia e Mbretit)
  • Catedrala Catolică Sfânta Maică Tereza – se poate urca cu liftul pentru panoramă superbă, prețul unui bilet e de 2 euro/persoană
  • Muzeul Kosovo

Și puteți să vă bucurați de sutele de terasele pe care Pristina le are și care te îmbie să te așezi la mesele lor pentru preparate și cocktailuri delicioase.

KOSOVO, PRIZREN

Lăsând capitala în spate am luat un autobuz care ne-a dus direct în ultima oprire din Kosovo, în Prizren. Biletul l-am luat de la șofer, a costat  5 euro de persoană și călătoria a durat aproximativ 2 ore. Deja era o schimbare de peisaj față de capitală. Prizren este un oraș mai mare decât credeam, fiind al doilea oraș ca mărime după Pristina. Centrul lui e cu adevărat magic. De aceea am și vrut să venim să-l vizităm. Cu podulețele lui de piatră, cafenele cu vedere la cetate, luminițe care descriu un basm, Prizren este un oraș de neratat dacă vizitezi Kosovo.

Ce am vizitat în Prizren, Kosovo

  • Podul de Piatră
  • Fortăreața Prizren
  • Moscheea Sinan Pasha
  • Biserica Bizantină „Our Lady of Ljevis” (doar pe exterior deoarece aici nicio biserică ortodoxă nu se poate vizita)
  • Marash
  • Teqja e Saraçhanës
  • Gazi Mehmed Pasha Hammam

Noi l-am văzut ca un muzeu în aer liber. Chiar mi-a plăcut mult atmosfera. Am ales să stăm două nopți aici și nu am simțit că ne mai trebuia timp. Simt că am văzut tot ce trebuia fără să fim pe grabă. Cred că și  o zi ajunge, asta în cazul în care sunteți pe fugă.

Sfaturi de siguranță nu am de ce să vă dau deoarece a fost foarte safe peste tot. Doar să nu aveți opinii sau alte discuții care pot deranja. Interesați-vă despre istoria locului pe care îl vizitați ca să știți cum să tratați acel loc cu respect.

Ce mi-a plăcut mult în Kosovo a fost că era ieftin totul. De la cazări, cumpărături, cafea, mâncare și alte servicii. Nu mi-a venit să cred că se umplea masa la 10 euro și cu destul de multă mâncare. Deci dacă vreți ceva pe buget, cu siguranță asta e o variantă bună!

Concluzia e că în Balcani mereu te vei simți acasă, iar aceste trei destinații sunt menite să se viziteze împreună pentru o experiență completă!

Călătorii frumoase!

Cu drag,

Elena!

Dacă v-a plăcut articolul și vă este folositor, nu uitați că mă puteți susține aici.

Leave a comment