Elena Oprea

Cred că toată lumea, la sfârșit de an, trage niște concluzii. Unele mai bune, altele mai puțin bune.  Îți scriu acest articol în fugă, bineînțeles. În fugă deoarece de când sunt aici, niciodată nu prea am avut timp. Într-un fel sau altul asta am atras, mi-a plăcut mereu să fiu ocupată, să nu am timp să mă plictisesc și Dubaiul mi-a adus împlinirea uneia dintre dorințe.

Dar să revenim la cămilele noastre, sau oile? Vă spuneam că la sfârșit de an fiecare ar trebui să învețe ceva. Fiecare va trebui să se aleagă cu ceva anume. Trebuie să învățăm mai multe despre noi sau mai multe despre ceilalți.

Să îți spun ce fac eu încă din 2012. La sfârșit de an iau o foaie goală și încep să aștern pe ea cam tot ce aș vrea să fac în anul următor pentru ca, peste exact 365 de zile să încep să bifez ceea ce am realizat. Este atât de satisfăcător acel sentiment când începi să tai ceea ce ai făcut. Vă dau un sfat: ca această listă să fie realizabilă nu trebuie să vă puneți dorințe care par exagerat de mari pentru situația în care vă aflați. Așa, în cazul în care nu veți bifa prea multe veți ajunge la un sentiment de dezamăgire și faza cu lista nu va mai da roade. Rămâne la latitudinea ta să alegi dacă vei face asta. Pentru mine a funcționat chiar foarte bine.

Tu ce ai realizat în acest an? Te provoc să îți iei o foaie de hârtie și să începi să scrii de ce ești recunoscător la sfârșit de 2016. Îți garantez că asta te va ajuta să apreciezi mult mai mult viața și persoanele dragi din ea.

Și că tot veni vorba de persoanele din viața ta, ar trebui să vorbim puțin și despre asta, nu? Dar până îți faci curaj, o să îți spun eu despre persoanele din viața mea. În ultimul timp am observat mai multe despre oamenii care mă înconjoară. Odată cu deschiderea acestui blog am fost plăcut surprisă să aflu că am alături atâtea persoane. Nu mă înțelege greșit, nu vorbesc de mii sau sute, nici nu urmăresc asta, prefer calitatea nu cantitatea, doar dacă vorbim de mâncare, atunci e bine să fie mai multă :))Acest blog mă face să mă deschid din ce în ce mai mult, parte pe care apropiații poate o văd puțin ciudată pentru că eu sunt mereu foarte glumeață și dacă aș încerca să stau 5 minute serioasă, lumea probabil ar spune că sunt supărată sau ceva s-a întâmplat. Sunt foarte fericită să aflu că poate am luminat ziua cuiva sau am făcut ceva care a făcut pe altcineva mai puțin supărat. Îmi aduce mie o satisfacție. Pe cealaltă parte am observat oameni din anturajul meu  care nu s-au deranjat nici măcar să îmi scrie, părerea lor, indiferent dacă e bună sau nu. Ei bine, aici apare viața, se rup prieteniile și aici se leagă altele. Aici îți dai seama cine e lângă tine și cine nu, atunci când realizezi un lucru de care ești mândru și ai vrea ca apropiații să îți arate un sprjin moral sau măcar o înșiruire de cuvinte. Nu vreau să cred că în 2016 ne bazăm pe like și share în loc de un sfat și un simplu „Ești ok? Merge treaba? Ai nevoie de ceva?” În final, am legat prietenii noi, am rupt total altele mai vechi, am fost copleșită de unele persoane care au intrat în viața mea, care mi-au dăruit puțină alinare când aveam nevoie.

Vreau să vă spun că omul începe să se maturizeze cu adevărat și să aprecieze micile detalii doar dacă iese total din zona de comfort. Nu o să poți niciodată să vezi de ceea ce ești capabil decât atunci când ești pus în situații în care tu ești unicul tău erou. Anul acesta m-a făcut să mă descopăr, m-a făcut să văd cum mereu trebuie să ai un plan de rezervă, să plângi printre zâmbete, să înduri tristețea la începutul zilei ca la sfârșit să poți zâmbi, să iubești persoana ce îți e alături mereu, să îți suni părinții doar ca ei să vadă că ești bine, să spui minciuni frumoase fără pic de remușcare și, cel mai important, să lași răul să treacă pe lângă tine zâmbind.

Scriu asta în timp ce îmi beau ceaiul meu preferat de la mama. Îl usca pe masă, cum făceam și la mamaie. Ți-am spus acest detaliu, poate insignifiant pentru tine, pentru că mă duce la închierea articolului. Termin anul cu un mare sentiment de dor! Mi-e dor de tot, și știi ce e trist? Că îmi e dor de tot ce nu mai pot repeta sau lua înapoi. Rămân cu dor de casă, dor de pisică, de părinți, de țară, de somn. Ajung deseori să mă panichez destul de tare când mă gândesc ce repede trece timpul, că anii aceștia nu se mai întorc și că nu mai am gașca de altă dată să bârfim la cafele. Nu mai suntem copiii care jucam elastic și beam unul după altul din același pet de cola. Îmi văd prietenii căsătoriți, cu copii, cu familie, au o casă frumoasă și o viață liniștită. Vezi tu, asta e faza cu trăitul clipei, dacă nu e intensitatea mare atunci când o trăiești, ajungi să oftezi la imaginile ce se formează pe retină.

Rămân profund recunoscătoare pentru tot ce m-a învățat anul acesta, îmi șterg lacrimile cu mândrie și pornesc la fel de hotărâtă și în 2017, spre fericire, spre o iubire și mai mare, spre o viață mai bună.

Un nou an fericit, cititorule! Să ai parte de un an minunat ca sufletul tău!

Cu drag,

Elena

PS:

Baby, ai toată aprecierea din partea mea și îți mulțumesc că mi-ai dat curajul să pot în sfârșit să public tot ce simt pe pagini online.