Ce trebuie să știi înainte de a veni în Vietnam

20230622_200252_0000

O mică notă personală

Am ajuns prima dată în Asia în 2014, când am început să lucrez în Dubai. Totuși, Orientul Mijlociu era diferit de acea Asia pe care eu mi-o doream să o pot experimenta. Așa că în noiembrie 2016 am făcut cunoștință cu Indonezia, mai precis cu una dintre cele mai vizitate destinații, cel puțin din ceea ce am văzut pe Instagramul meu, și anume Bali. Aveam atâtea emoții pentru că știam că Asia de Sud-Est este extraordinară, dar șocul cultural a fost destul de mare. Plecam dintr-o țară cu multe reguli, undeva destul de libertin, dar haotic. Mi-ar fi prins bine și mie să mă documentez mai mult, să înțeleg mai multe despre cultura lor și să mă aștept că nu totul e ca pe net, ca în pozele perfecte și multele lucruri nespuse. Pe scurt, vreau să te pregătesc din timp ca să poți avea cea mai tare experiență din Asia de Sud-Est.

Și dacă Vietnam va fi prima ta îmbrățișare a Asiei, vreau să te pot ajuta să înțelegi totul despre această țară, cu bune și cu rele.

Cum am ajuns în Vietnam?

Inițial alesesem altă destinație din Asia, dar lucrurile nu au ieșit cum speram. Deși auzisem și văzusem multe despre Vietnam, nu am fost niciodată atât de aproape să îl pot vizita. Am decis să explorăm una dintre cele mai vânate țări din 2023. Sincer, la cât de frumoasă e țara asta, ar trebui vânată mereu, nu doar în 2023.

Am zburat până în Dubai cu Wizz Air și am ales să mă bucur de el pentru trei zile. Apoi am avut zbor de 6 ore către Hanoi cu compania Emirates. Deși nu e cea mai friendly ofertă financiar vorbind, cu siguranță e cea mai lejeră. Fiind și zbor de noapte, nici nu l-am simțit. 

Ce trebuie să știi înainte de a ajunge în Vietnam?

Evident că o să spun să-mi citești articolul, dar mai citește încă zece, plus urmărește și vlog-uri. Vizualul și informațiile citite te vor ajuta să ai mult mai clar în minte locul pe care îl vei vizita. Cel puțin, la mine merge perfect această strategie.

Trebuie să știi că aici nu au Uber, ci Grab. Instalează-ți aplicația înainte să ajungi. De la aeroportul din Hanoi până în centru sunt aproximativ 30 de km, deci îi vei face cam în 30 de minute, în funcție de trafic. Noi am aranjat transferul de la aeroport cu cei de la hotel și am plătit 16 USD. Pe Grab era puțin mai ieftin, astfel că la întoarcerea la aeroport nu am mai apelat la serviciile hotelului, ci am luat Grab-ul. Acesta a fost mijlocul nostru de transport preferat din Vietnam și a fost mai mult decât accesibil. Poți alege să comanzi mașină sau scuter. Mi s-a părut așa amuzantă această variantă de scuter, dar este chiar utilă mai ales dacă ești singur. Oamenii păreau să se distreze teribil pe scuter.

Vei avea un șoc cultural. Vei vedea oameni care își fac nevoile pe stradă și apoi vei vedea o cafenea fancy fix lângă :))

Trebuie să știi că venind din România ai nevoie de viză. Pentru a o obține poți aplica online, completezi un formular cu datele tale, pui poze tip pașaport și plătești 25 de dolari de persoană. Atenție la date, pentru a fi corecte. Procesul a durat undeva la 3 – 5 zile. Aplicați din timp, deoarece uneori poate dura până la 15 zile. 

Site-ul îl găsești aici https://evisa.xuatnhapcanh.gov.vn/en_US/web/guest/khai-thi-thuc-dien-tu/cap-thi-thuc-dien-tu

Noi am printat-o și am avut-o cu noi. La verificarea pașaportului, nu s-a uitat deloc peste ea, deși o pregătisem frumos cu tot cu pașaport. Recomand să o aveți la voi printată. În rest, nu am mai avut nevoie de nimic altceva pentru a intra în Vietnam. Procesul a fost foarte rapid și nu am pierdut mult timp în aeroport.

Trebuie să știi că îți poți lua SIM de la aeroport, în unele cazuri de la hotel, cum am făcut și noi, sau chiar când ajungeți prin centrul Hanoiului. Noi am ales varianta LOCAL de la Mobifone cu 5 dolari. Și așa ne-am descurcat cu ea 3 săptămâni. Nu o recomand neapărat pentru că nu are acoperirea prea mare. De exemplu când am ajuns în Halong Bay, Lang Ha Bay pe croazieră, nu aveam semnal. Din ceea ce am auzit Viettel ar fi o variantă cu o acoperire mai mare.  

Trebuie să știi că în Vietnam se folosește cash foarte mult. Se poate plăti și cu cardul, dar nu atât de mult precum mi-am dorit. Toate, dar absolut toate obiectivele turistice au fost plătite cu cash. Poți schimba bani la hotelul la care te-ai cazat, în centru, dar interesează-te de curs ca să nu fii păcălit și mai poți scoate de la ATM-uri. Atenție la ATM-uri, deoarece unele pot lua comision. Noi am folosit TP Bank și VP Bank de cele mai multe ori deoarece acestea nu au comision.

Trebuie să știi că dacă vii în MAI e fooooooarte cald și multă umezeală. Dacă ai la tine un evantai, va fi minunat sau să faci ceea ce am făcut și eu, am achiziționat un ventilator mic care mi-a salvat viața pe alocuri :)) Serios! 

Trebuie să știi că e foarte aglomerat și multă poluare. Vei fi supus în fiecare minut la orice colț de stradă la trafic intens, claxoane, biciclete și oameni care îți vor vinde ceva.

Trebuie să știi că aici în piețe, de obicei negocierea e o artă. Nu accepta din prima prețul cerut. Mai sunt anumite cazuri, dar rare în care oamenii îți cer un preț corect pe ceea ce urmează să cumperi. Trebuie doar să analizezi în ce situație te afli. 

Trebuie să știi că nu poți mânca chiar de oriunde. Deși Vietnam rămâne țara unde am mâncat cel mai bine, nu toate mâncărurile sunt preparate în condiții bune. De multe ori o să vezi că oamenii spală vasele în stradă unde ocazional mai trec și doi, trei șobolani, o pisică linge o farfurie și descrierea ar putea continua la infinit. De obicei restaurantele, locurile cât de cât protejate de praf, trafic, gândaci și alte cele sunt la interior, deci optați pentru aceste alegeri. Sunt și alegeri bune de stand-uri cu banh mi (faimosul lor sandwich în baghetă) care nu sunt neapărat la interior și oamenii chiar îl gătesc în condiții bune cu mănuși, dar trebuie să le cauți puțin mai mult. Bucură-te de toate preparatele Vietnamului, sunt incredibil de delicioase, sau mai bine spus, bucură-te de toată mâncarea lui, toate preparatele sunt fresh și pline de gust.

Trebuie să știi că Vietnamul este un loc foarte safe. Nu m-am simțit niciodată în pericol în niciun fel de situație. Am fost și pe străduțe lăturalnice, seara, locuri mai puțin circulate și nimeni nu a avut nimic cu noi. Chiar dacă îți place să călătorești solo, te încurajez să faci asta!

Trebuie să știi că Vietnam are cafea bună, atât Robusta, cât și Arabica. Bucură-te de o cafea zi de zi făcând față traficului infernal! Ia o pauză și analizează ceea ce e în jurul tău. Cu siguranță îți vor lipsi aceste clipe mai târziu, cum îmi lipsesc și mie acum scriind acest articol într-un mediu mai puțin haotic și gălăgios.

Trebuie să știi că la zborurile interne îți poți lua sticla de apă cu tine trecând cu ea prin controlul de securitate. Oamenii o aruncă din instinct, dar e în regulă să treci cu ea. 

Trebuie să știi că e un trafic haotic și de multe ori nu se respectă culoarea semaforului. Sunt situații în care mașinile și scutere opresc la roșu doar în intersecțiile mari. Ține de tine să te asiguri în permanență că ești în siguranță atât pe trecere, cât și pe trotuar. Da, ai văzut bine. Se merge cu scuterul și pe trotuar. Mă așteptam sincer să cadă și din cer scutere la câte am văzut. 

Trebuie să știi că Vietnamul este o țară accesibilă financiar. Prețurile mi s-au părut ca în Europa doar în Saigon. În rest, în Hanoi, Hoi An și Da Nang este destul de accesibil totul.

Trebuie să știi că limba engleză nu e vorbită peste tot, chiar destul de rar găsești vietnamezi care pot avea cu tine o conversație. Înțeleg doar chestii de bază. Dar la final vă înțelegeți voi prin semne sau Google Translate :)) 

Trebuie să știi că ai nevoie de minim trei săptămâni pentru a vedea Vietnamul într-un ritm destul de relaxat. Cel puțin, nouă nu ne place să vedem totul pe repede-înainte și doar să bifăm obiectivele și să spunem că am fost acolo. Noi vrem să simțim țara, orașul, locul unde suntem. Sunt foarte multe obiective de vizitat, timpul pentru a le vizita este destul de mare, ai ce vedea și dacă le faci pe fugă nu prea știu cât de plăcut va fi. 

Trebuie să știi că pentru a face față căldurii și umidității, hainele recomandate sunt de in sau de bumbac. Să ai la tine SPF, apă termală, creme hidratante și încălțăminte confortabilă all the way. Hidratarea e sfântă, deci să bei multă apă.

Trebuie să știi că poți închiria un scuter cu 5 – 6 dolari pentru 24 de ore.

Cred că acestea ar fi lucrurile esențiale pe care ar trebui să le știi înainte de a veni în Vietnam. Mai urmează încă trei articole din această serie cu fiecare oraș în parte pentru a le cunoaște și înțelege mai bine.

Vă mulțumesc pentru atenție! Dacă ți-a plăcut acest articol, dă-i un like și un share. Poate sunt interesați și prietenii tăi care iubesc călătoriile.

Mă poți susține și pe platforma Ko-fi dacă îți sunt folositoare articolele mele 😀

Susține-mă aici -> https://ko-fi.com/coffeelena22

4 thoughts on “Ce trebuie să știi înainte de a veni în Vietnam

  1. rofstef's avatar rofstef June 26, 2023 / 12:45 pm

    Îmi era dor de un articol de-al tău.
    Dacă Vietnamul e sigur și are cafea bună, e tot ce-mi doresc. Bine, până ajung eu pe-acolo, lucrurile se pot schimba de o mie de ori.
    Oricum, mi-au plăcut mult cele relatate de tine, așa că aștept cu nerăbdare următoarea destinație și următorul articol.

    Numai bine îți doresc, Elena!

    Liked by 1 person

    • elenaoprea22's avatar elenaoprea22 June 26, 2023 / 12:50 pm

      Mulțumesc mult, Ștef! Te așteaptă încă trei articole marca Vietnam, apoi o nouă destinație! Sper să ajungi în Vietnam, mai repede decât crezi! E ceva minunat!

      Like

      • rofstef's avatar rofstef June 26, 2023 / 1:06 pm

        Cu mult drag! Sper să mai ies și eu din țară, că deja a cam trecut timpul de la ultima mea vacanță din Italia.

        Călătorii plăcute îți doresc! 🙏🤗

        Like

Leave a comment