Elena Oprea

Imaginează-ţi o cafea, un chef de vorbă şi o speranţă ce îţi ţine motivaţia vie. Aşa a început ideea despre Bali. Stăteam cu prietenul meu şi căutam cu disperare o soluţie care să ne ajute să schimbăm puţin rutina din Dubai, să scădem stresul de la slujbe şi să ne redea energia de care aveam atâta nevoie. Mereu mi-am dorit o vacanţă într-un loc exotic, într-un loc în care soarele te încălzeşte mereu când deschizi fereastra şi porţia de fructe exotice este tot timpul prezentă la micul dejun. Acum îţi scriu această poveste despre Bali din aceeaşi cafenea în care ea a luat naştere. Să te aştepţi să parcurgi cu mine o poveste interesantă, nu doar nişte păreri scrise în grabă, să te pregăteşti să faci parte din evenimentele prin care am trecut şi să simţi bucuria, tristeţea şi emoţia.

Aşa că ia în mână o cană de cafea, respiră adânc şi hai cu mine undeva unde e cald şi bine!

Era un răsărit de duminică, noi doi cu nişte bagaje şi câteva taxiuri ce mergeau către diferite adrese. Pe unul l-am oprit noi. Ne cam grăbeam pentru că era prima dată când plecam de pe acest aeroport şi cu această companie. Ne era atât de somn pentru că lucraserăm până târziu. Aşa este în Dubai, lucrezi până în ultima clipă când pleci în vacanţă. Oricum, nimic nu mai contează când ştii că vei merge pe o insulă exotică. Totul este de domeniul trecutului.

Dar să trecem peste aceste aspecte şi să ajungem direct în avion, unde eram super entuziasmaţi şi curioşi despre ceea ce vom găsi acolo. Auzisem multe despre Bali și sincer erau numai lucruri bune. Chiar am sperat să fie o vacanţă de vis deoarce am avut de ales între Mauritius, Bali și Seychelles.

Zborul a durat 9 ore, a fost un zbor lung, dar dacă zbori cu Emirates deja ştii că nu ai cum să te plictiseşti deoarce vei găsi cu siguranță ce să faci. Când am aterizat în Denpasar, aeroportul din Bali, era noapte, iar bagajul nostru a fost ultimul care a venit pe bandă. Îmi era somn, aveam o super durere de cap, nu puteam nici să ţin ochii deschişi şi faptul că eram acolo mi se părea ceva obişnuit şi lipsit de importanță. La aeroport ne-a aşteptat şoferul de la cazarea pe care o rezervasem de pe booking.com, Umah Dangin Guest House, situată în Ubud, undeva mai departe de centru şi agitaţie. Preţul a fost foarte avantajos şi avea review-uri foarte bune. Nu ştiu nimic despre capitolul rezervări, Vlăduț ştie tot, el este ghidul meu şi mereu sărăcuţul se ocupă de această parte şi o face extraordinar de bine, tachinându-mă că ar trebui să particip şi eu cu câteva idei. Promit că voi face asta la următoarea destinaţie.

În timp ce mergeam spre Ubud am observat o grămadă de scutere! Nu văzusem în viaţa mea atâtea! Iar străzile de acolo sunt atât de înguste încât abia încap două maşini. Am un sfat pentru tine: dacă vei merge aici, nu scoate mâna pe geam. Cu plăcere!

Ajunşi la destinaţie, am coborât din maşină, iar un aer cald şi un sunet ciudat ce venea din jungla de lângă noi ne-au acompaniat drumul până la cameră. O piscină frumoasă cu miros de frangipani ne aştepta să ne relaxăm cu drag lângă ea, dar eram prea obosiţi. Aşa că am făcut un duş şi am adormit.

Prima zi în paradis începea în jurul orei 10 dimineaţa, cu miros de curiozitate, clătite prospete presărate cu zahăr pudră, flori colorate în vază şi atmosferă relaxantă de vacanţă. Vorbisem cu Vlăduț, făcusem un traseu, un itinerariu cu destinaţii, ca nu cumva să ratăm cele mai frumoase activităţi pe care le aveam de făcut. Ne-am îmbrăcat lejer, ne-am luat ghiozdanul în spate şi am plecat să explorăm. Apropo, din punctul meu de vedere pentru asta este Baliul, pentru explorare, pentru a afla obiceiuri, pentru a vedea lucruri noi care sunt ascunse, tocmai pentru a te face pe tine să ai acea bucurie de a le descoperi şi de a avea experienţe unice. Era foarte cald afară, o umiditate crescută aşa că aş vrea să vă dau sfat: aveţi grijă să vă luaţi haine lejere dintr-un material moale. Nu recomand deloc hainele mulate pe corp şi din material sintetic. Încălţările trebuie să fie comode, sandale joase şi sunteţi gata de explorare. Să nu lipsească din geanta voastră, crema solară cu factor de protecţie cât mai ridicat, şerveţelele umede şi sticla de apă.

Aveam de vizitat Pădurea Maimuţelor şi, mie personal, îmi era foarte teamă de acest moment. Parcă îmi şi imaginam cum sare o maimuţă pe mine şi începe să mă muşte. Citisem multe poveşti pe internet, de aceea îmi făceam mai multe griji decât ar fi trebuit. Am plătit biletul, 40.000 de rupii de persoană,  echivalentul a 3 dolari. Maimuţele au fost prietenoase, devin agresive doar în momentul în care sunt provocate. Aveţi grijă să vă îndepărtaţi ochelarii de soare, să nu intraţi cu diferite pungi sau telefoanele la vedere. Maimuţele sunt foarte curioase şi rapide şi s-ar putea să rămâneţi fără ele. Nu credeam asta bineînţeles, până când am luat o pauză şi aşezându-ne pe o băncuţă, în faţa noastră o maimuţă meşterea la desfacerea unui telefon, piesă cu piesă. Până să se prindă proprietarul, deja telefonul era demontat în iarbă, iar maimuţa era filmată de peste 20 de persoane. În caz că vi se fură ceva, nu vă apucaţi să fugiţi spre ele cu pietre, cum a fost domnul în cauză, ci adresaţi-vă personalului de acolo. Sunt antrenaţi să se descurce în aceste situaţii.

Noi nu am păţit nimic, nici un incident neplăcut. Vlăduț a fost numit „Stăpânul maimuţelor” deoarece a agățat câteva maimuţe care, ba se urcau pe umeri, ba îi făceau masaj în cap, ba îşi făcea un selfie cu ele. Eu eram omul care surprindea aceste momente şi care stătea mai mereu stresată să nu mă agaţe şi pe mine vreuna.

Am plecat cu amintiri frumoase de acolo. Însă, eu eram încă puţin obosită şi nu prea ştiam ce vreau să mai fac. Vremea m-a ajutat puţin. Era atât de înnorat încât orice plan ce avea în vedere o plimbare cu maşina către un nou loc de vizitat era anulat. De aceea, Vlăduț s-a uitat la cer, apoi la mine şi mi-a spus că arăt ca şi cum aş avea nevoie de ceva relaxant. Aşa că nu m-am împotrivit. Am decis să mergem la un masaj balinez.

„Mamă, bby, uite aici vreau, uite ce frumos miroase!”

„Hai să nu sărim aşa din prima, să ne mai plimbăm puţin să studiem şi noi ofertele”, a spus el.

El este omul care studiază totul în detaliu. Dacă vrem să mergem undeva sau să cumpărăm ceva, este foarte calculat. Deci da, desprea asta este vorba în Bali, despre a studia preţuri şi a negocia.

În sfârşit, găsisem un salon de masaj, tipic balinez, cu încăperi din lemn şi paturi pentru cupluri, în care mirosea divin a frangipani şi a alte flori pe care nu prea le cunoșteam, ce-i drept. În timp ce înaintai, mirosea din ce în ce mai bine. Cerul era aproape negru, dar nouă nu ne mai păsa decât de o relaxare totală. Ne-am aşezat pe paturi îndepărtându-ne ce nu era necesar, apoi am fost acoperiţi de un cearșaf alb care miroasea a câmp de flori, și timp de o oră am fost răsfăţaţi cu uleiuri aromatice.

Zilele treceau, dar eu simţeam fiecare secundă, trăiam la maxim fiecare moment, eram conştientă de tot ceea ce se întâmplă. Încercam să respir mai adânc, să zâmbesc mai mult, să gust mai mult din acest paradis. Aveam tot ce voiam, soare, mare, nuci de cocos şi cafea proaspătă. Offf, câtă melancolie simt când îţi scriu povestea asta!

Tot în Ubud, piaţa tradiţională este ceva ce nu trebuie să rataţi. Apar pe nişte străduţe înguste meşteşugari gata să te înhaţe să cumperi de toate, lucruri de care poate nici nu ai avea nevoie. Oameni simpli, cu mâini muncite şi fețe zâmbăreţe, câteva locuri mai puţin curate şi scutere ce trec pe lângă tine la milimetri distanţă. Genţi, statuete, rochiţe, scrumiere şi multe altele inscripţionate cu „I love Bali” sunt la ordinea zilei. Hai să te mai învăţ ceva. Pentru că acesta este scopul articolului. Poţi să te transfomi dintr-un simplu turist, într-un negociator de succes! Crede-mă, nu vei supravieţui financiar dacă nu te apuci să negociezi. Asta am învăţat de la Vlăduț. Era să îmi iau o mare țeapă cu o eşarfă pe care voiam să o achiziţionez să-mi acopăr puţin capul deoarece soarele era prea puternic. Înainte să ajungi studiază puţin moneda. Pentru a-ți face o idee, 1 dolar este 13.000 de rupii. Rupia este moneda lor națională, prescurtată IDR. Mereu să calculezi preţul în dolari ca să poţi aproxima cât vei plăti pentru ceea ce dorești să achiziţionezi.

Mâncarea lor este senzaţională, plină de gust, dar eu am avut impresia că am mâncat mereu doar orez şi banane. De asta am avut parte când ne-am decis să explorăm şi vulcanul Batur. Trebuia să ne trezim pe la ora 2:00 a.m. Să ne trezim, vorba vine, pentru că noi nu am dormit deloc. Eram prea entuziasmaţi de această experienţă. În fața pensiunii ne aştepta o dubiţă cu câțiva oameni somnoroşi. Numai noi doi eram veseli și emoționați. Echipa era completă și am pornit la drum. Ajunși aproape de locul unde trebuia să începem urcarea, ne-am oprit pentru a lua un mic-dejun foarte devreme. Sau o cină târzie. Nici nu știu cum să îi spun. În plină noapte, ne-au pregătit oamenii o cafea şi clătite, bineînţeles cu banane. Nu te aştepta la condiţii de hotel de 5 stele în astfel de excursii, ci așteaptă-te să găsești lucruri cu care să te descurci cât de cât. Nu ai toalete la fiecare pas, nici totul la îndemână. E o viaţă sălbatică, aşa că trăieşte la maxim. Respiră şi vezi ce este în jurul tău. O să te simţi ca în „Supravieţuitorul”, o să mergi pe o porţiune stâncoasă, pe un vulcan care are 1717 m şi ghidul tău va fi un cer cu stele cum rar ai mai văzut. O să ai pauze de băut apă, o să simţi dureri de picioare, de spate, o să transpiri, o să îţi fie frig, dar sus când vei vedea ce ascunde acest vulcan vei înlemni în faţa a ce are el de oferit. În vârf un spectacol de lumini ce acompaniază răsăritul, toată lumea tace şi aşteaptă, toată lumea își pregătește telefonul şi camera şi aşteaptă opera de artă pentru care au plătit cu un efort de două ore de urcat şi oftat. Poze şi fimulețe cum rar ai putea vedea, ceaţa care este o plapumă peste vulcan. Nu am cuvinte! O să las pozele să vorbească de la sine. Toată experienţa asta durează cam 8 ore: 2 ore urcat, 2 ore coborât, timpul pe care îl petreci în vârf și drumul cu mașină dus-întors. Ar trebui să te întorci la 10 dimineaţa înapoi la hotel sau pensiune. Prețul este de 30 de dolari pe persoană, dar în sezon cu siguranţă este un pic mai mult.

Un alt obiectiv pe care îl puteţi vizita cât sunteţi în Ubud este plantaţia de cafea şi cacao, Teba Sari. Îmi permit, să îţi iau un moment, să îţi amintesc că sunt o mare iubitoare de cafea. Pentru mine cafeaua este ceva extraordinar de care aş putea vorbi toată ziua, deci dacă eşti la fel de pasionat sau pur şi simplu curios, nu rata acest obiectiv. Ajuns acolo, un ghid te va duce prin plantație să îţi explice despre tipurile de cafea, arabica, robustă, despre cacao şi altele. Nu îţi voi spune eu chiar tot, dar îţi voi spune că vei avea gratis o degustare de cafea și ceaiuri.

Aici vei întâlni și cafeaua Luwak, cea mai rară și cea mai scumpă cafea din lume. Aceasta are o legendă foarte interesantă care spune că pe timpul ocupației olandeze, băștinașii nu aveau acces la cafea din cauza stăpânilor care le interziceau consumarea acesteia. Dar, zeii au avut grijă de ei și aceștia au găsit boabe de cafea în… excrementele unui animal sălbatic. Civeta, sau cum îi spun localnicii, luwak-ul, mănâncă boabe de cafea pe care nu le digeră în totalitate, dar în stomac sunt procesate de anumite enzime care îi dau o savoare unică. Mai sunteți curioși să o încercați? Eu spun că merită experiența. Noi am băut de trei ori: o dată într-o cafenea din Ubud și de două ori pe plantație. Dar, dacă doriți să beți cea mai bună cafea din Ubud, vă recomandăm Anomali Caffe.

Mai erau doar două zile până la plecarea în Nusa Dua și mai aveam câteva obiective de vizitat. Așa că nu am pierdut timpul chiar dacă eram foarte obosiți după excursia nocturnă pe Batur. Am venit și eu cu o idee. Văzusem la o prietenă pe blogul ei că a fost la o cascadă extraordinară și l-am bătut la cap pe Vlăduț să mergem și noi acolo. Am căutat cum se numește, el a căutat unde se află și am mers. Este foarte aproape de Ubud: Tegenungan Waterfall. Un loc parcă rupt din Rai, cu o sălbăticie cum rar mi-a fost dat să văd. Însă, înainte am făcut o oprire la Goa Gajah sau Peștera Elefantului. Recomadăm și acest loc sfânt pentru ei, mai ales că te poți spăla pe față și pe mâini cu apă sfântă venită de la șase izvoare. Nu am zăbovit prea mult și ne-am îndreptat către cascadă. Ajunși acolo, am auzit mai întâi un sunet puternic de apă. Am mai făcut câțiva pași și am zărit-o. Era extraordinară. Înconjurată de un verde crud, sălbatic. Am coborât până la ea, am intrat puțin la baza ei, ne-am minunat încă o dată și am plecat. Urma să mergem la Tegalalang Rice Fields. Este și acesta un loc de văzut, dar nu e necesar să intrați și să plătiți la fiecare terasă donația obligatorie. Puteți plăti doar taxa de intrare, faceți câteva poze de sus și cam aia e. Chiar nu am văzut rostul intrării în terase și plății donației obligatorie pentru pod, pentru terasă, pentru fiecare bob de orez de acolo. Nu vreau să mă înțelegeți greșit, dar donația este ceva voluntar, nu o consider o obligație. Aceasta a fost o surpriză foarte neplăcută în Bali. Așa că am plecat repede să mergem să ne odihnim pentru că fusese o zi minunată, dar extrem de obositoare.

Următoarea zi programasem o plimbare scurtă pe Campuhan Ridge Walk. Este o zonă verde foarte frumoasă în centru Ubudului a cărui punct culminant este o cafenea drăguță, Karsa Kafe, la care însă nu am fost pentru că se lăsa seara iar locul nu este luminat și este ceva de mers până înapoi în oraș. Vă recomand să faceți plimbarea de dimineață sau după ora 16, când soarele nu mai este atât de puternic.

Mai aveam de văzut doar apusul la Tanah Lot, un „must-see” al Baliului. De fapt, „must-see” sunt toate locurile la care am fost. Vlăduț citise foarte mult despre acest loc și voia neapărat să îl vedem. Ne-am făcut așteptări foarte mari, însă a fost un pic înnorat și nu a fost foarte spectaculos. A fost un apus ca în România, nimic neobișnuit. Dar locul este într-adevăr superb! Am fost și binecuvântați pentru a putea intra în templu. Vorba vine intat în templu. Am urcat doar câteva scări pentru că era închis. Dar binecuvântarea a fost foarte drăguță: ne-am spălat pe mâini cu apă sfințită, ne-au lipit orez pe frunte și ne-au pus un frangipan la ureche. Bineînțeles că și aici am fost obligați să donăm. Oriunde în Bali, în afară de intrare, trebuie să donezi. Cam pentru orice. Nu aș privi-o într-o manieră negativă dacă nu aș fi obligată.

Nu ne venea să credem, dar cele șase nopți în Ubud se sfârșiseră și trebuia să plecăm în Nusa Dua. În ultima zi am fost să ne facem rutina: să bem cafea la Anomali și apă de nucă de cocos la Tukies.

Ne-am întors la pensiune și pe drum am găsit pe cineva care ne-a acceptat prețul de 200 000 de rupii până în Nusa Dua. Vlăduț negociase timp de șase zile și toți taximetriștii de acolo ne știau deja. Și până la urmă, în loc de 300 000 de rupii, am plătit 200 000. Am ajuns seara în locul unde urma să petrecem următoarele patru zile și am observat un contrast enorm între Ubud și Nusa Dua. Dacă doriți să vedeți adevărata față a Baliului vă recomandăm Ubudul. Dacă doriți lux și resorturi, Nusa Dua este destinația potrivită. Prețurile sunt doar un pic mai mari față de Ubud. Bineînțeles, dacă alegi să mănânci la un restaurant de lux vei plăti mai mult.

Aici am fost la plajă, dar simțeam că am pierde timpul. La plajă puteam merge și în Dubai. Deci am început să explorăm și acest loc. Am descoperit o plajă superbă, ascunsă, pe care am fost doar noi doi. Era stâncoasă și plină cu raci drăgălași care se speriau de noi cum ne apropiam de ei. Acest loc a fost cadoul meu pentru Vlăduț, de ziua lui de nume. După ce am plecat de aici am fost și la Waterblow, un loc foarte frumos, unde valurile oceanului se izbesc de stâncile țărmului, iar apa sare și până la cinci metri înălțime. Dar când am fost noi, oceanul era liniștit și nu erau valuri mari. Însă, spectacol tot am văzut.

Într-o zi am ales să mergem la Uluwatu Temple. Unul dintre cele ami importante temple din Bali. Pe drum am oprit puțin și la Dream Land Beach, o plajă sălbatică, stâncoasă, dar superbă! Exact cum vedeți în pozele de pe net când căutați destinații exotice. Nu am stat foarte mult pentru că trebuia să prindem apusul de la templu. Un alt apus care speram să fie un pic mai spectaculos decât cel de la Tanah Lot. Apropo, în Bali apune soarele foarte devreme. În jur de 18:15.

Am ajuns perfect. Am avut timp și să ne plimbăm prin parcul care înconjoară templul și care se află pe o stâncă foarte înaltă, pe malul Oceanului Indian. Când în sfârșit cerul începea să se coloreze, ne-am găsit un loc foarte bun pentru a surprinde momentele și culorile oferite de spectaculosul apus. Nu ne venea să credem cum cerul se schimba la fiecare minut. Timp de 30 de minute am fost martorii celui mai frumos apus din viața noastră. Eu nu am crezut că pot dansa vreodată atâtea culori pe cer. Ce frumos! Ce senzație, o simt și acum! Apa se lovea de stânci, în fața mea spectacol de lumini, turiști iubindu-se și imortalizând momentul, localnici zâmbind și maimuțele traversând dintr-o parte în alta, căutând de mâncare. Ce să mai dicutăm?! Era ca un vis devenit realitate. Unul din multele care ni s-au îndeplinit de când am venit în Dubai. Nu îmi vine să cred nici acum că am ajuns să apar în pozele pe care odată le puneam ca imagine de fundal pe laptop.

În ultima zi, am păstrat o experiență unică. Pentru că aveam avion noaptea, mai aveam încă o zi la dispoziție și am decis să o facem memorabilă. Deci, hai să ne plimbăm pe elefant. Prețul a fost destul de piperat, 60 de dolari de persoană, dar este ceva ce nu faci în fiecare zi. Elefănțelul nostru a fost foarte deștept și ne-a plimbat prin tot parcul timp de 30 de minute. Nu ne-am simțit foarte comfortabil deoarece ni s-a făcut puțin milă de bietul animăluț și nu cred că vom mai repeta această activitate. Dar noi doi suntem mititei și nu cred că a fost prea greu pentru el.

O altă experiență drăguță a fost să hrănim din palmă veverițele la o terasă din Nusa Dua. Erau atât de drăguțe și atât de curajoase încât la un moment dat stăteau să le mângâi și chiar se urcau pe tine.

Sper că ai savurat povestea în timp ce ți-ai savurat și cafeaua. Este un articol transformat într-o poveste pentru că altfel nu ai cum să relatezi o astfel de experiență. Ai trăit ce am trăit și eu timp de zece zile și vreau să cred că sfaturile mele ți-au fost de ajutor.

Cu drag,

Elena