Elena Oprea

După ce eu, împreună cu Vlăduț, am răscolit România și am respirat aerul aproape tuturor orașelor, ne-am gândit să trecem la nivel european.

Am luat o hartă, pe stil vechi și un booking pe stil nou și ne-am ocupat de treabă. Oare unde să mergem, măi? De ce sunt așa multe orașe?

„Auzi? Hai să mergem și noi în Veneția!”, zic eu sorbind din cana de ceai tei pregătită de mami.

Răspunsul a venit rapid:

„Daaa! Și poate mergem și-n Verona că sunt cât de cât aproape”, zice el mângâind-o pe Mia. Cum cine e Mia? Nu ţi-am spus? Of, am uitat! Am multe pe cap! Mia e minunea noastră, o pisicuță neagră cu o pată albă de noroc. Norocul din viața noastră.

Italia este una dintre țările europene care te binedispune cu adevărat. Am vizitat-o doar de două ori, şi urmează în 2017 să o revedem. Parcă nu ne mai săturăm de ea. Țara asta ne dă un entuziasm și un chef de viața, mai ales după ce începi cu micul-dejun. Știți voi vorba italianului: „Ciao, bella! Espresso?” Păi da cum, nu se poate să îți începi ziua fără ceva combustibil. Pentru ei este esențial.

Primul lucru care mă atrage la Italia este realaxarea pe care oamenii o afișează. Timpul se oprește, ziua la ei parcă are 48 de ore, serios! Chiar știu să aibă grijă de ei, să se relaxeze, să se gândească la următorul pas. „Piano! Piano!” Această atitudine încercsă o adopt și eu în momentul de față ascultând piesa „Dean Martin – That’s Amore”. O poți asculta și tu aici. Recomand și piesa „Volare” cântată de același artist. Ce mai, tot albumul!

Al doilea lucru care face din Italia o țară atrăgătoare este partea gastronomică. Bruschette, pizza, pasta și tiramisu sunt doar unele dintre cele mai cunoscute preparate ale acestei țări. Totul este într-o armonie perfectă: sunetele de vioară și miros de pizzete, oameni ce te întâmpină la intrarea în restaurante servind mostre din preparatele lor. Offf, ce poftă mi s-a făcut de tot ce-mi amintesc.

Să nu uităm  de al treilea lucru ce este esențial: cafeaua, dragii mei. Și ar fi foarte bine să ajungi la un nivel la care ai merge doar în Italia să bei un espresso. Îți doresc asta! Nu pot uita cu câtă repeziciune beau italienii cafeaua. Și nu pot uita cum am băut în 5 minute un cappuccino în Messina. A fost o premieră și este un record în viața mea. Eram cu Vlăduț și cu o prietenă de familie vizitând împrejurimile. Ceasul arăta 9 dimineața și eram foarte somnoroși uitându-ne uimiți la un turn cu ceas pictat într-un mare fel și decorat cu figurine de aur ce îți anunțau ora exactă. Tic tac, tic tac și starea noastră semăna cu filmele alea cu zombii. Văzându-ne fața, ne-a spus că este un restaurant în apropiere care are o cafea excepțională, dar trebuie să  ne grăbim că avem multe de vizitat. Odată ajunși, ne-am așezat rapid la bar am comandat două cappuccino și un espresso pentru ea. Erau foarte fierbinți. Dar în zece secunde ea avea ceșcuța goală și eu cu baby abia suflam să o răcim. Apoi ne-am adaptat și în cinci minute am plecat spre următorul obiectiv. Țin minte că era oră de vârf și eram blocați în trafic. La un moment dat un vânzător de trandafiri a apărut pe scuter, printre mașini, iar baby nu a ezitat să îmi facă unul cadou. Și acum îl am presat într-o carte cu miros de început de relație.

Dar să trecem la prezent, în anul 2016,  unde obiectivele principale se rezumă la Veneția și Verona.

Era o dimineață nebună, plină de activități pe care nu le făcusem cu o seară anterioară. M-am trezit,  m-am uitat la ceas și mai era timp până plecam. Dar trebuia să-mi respect my to do list.  Arunc pătura de pe mine, somnoroasă merg spre duș şi gata, sunt în grafic. Dau drumul la radio, am prins piesa mea preferată, iar eu o cântam total pe lângă în timp ce pregăteam o omletă cu  de toate.

Veneția

Am plecat spre aeroport, am ajuns la timp și hop eram deja printre nori. Ce  zbor plăcut şi scurt! Din avion am admirat imagini cu o vată de zahăr de un alb orbitor şi un cer de un albastru pur. Toate ca toate, dar când am ajuns deasupra Veneţiei, apă şi bărcuţe peste tot. Pluteam în entuziasm! Ajunşi cu picioarele pe pământ, senzaţia mea preferată, am păşit agale spre hotel. Am luat un autobuz de la aeroport și am plătit undeva la 20 de euro de persoană.

În centrul Veneţiei, zgomotul roţilor de trolere trase de turişti se auzea ca o melodie premergătoare unei vacanţe pe cinste. Eu eram undeva pierdută în spaţiu, dar Vlăduț era foarte relaxat ştiind cu exactitate unde e hotelul. Nu avea nici un  fel de stres și îl urmăream ca pe un ghid. Îmi plăcea ce vedeam în jurul meu, părea altfel, era o vacanţă dar nu din aceea relaxantă în care pierzi zilele doar căscând ochii pe ici pe colo. Era o vacanţă în care trebuia să bifăm toate atracţiile pe care eu le notasem de mult timp într-o agendă veche din 2006.  Vă spun sincer că instalarea la hotel a fost rapidă, dar a urmat un somn de o oră. Treziţi de alarmă, ne-am schimbat, ne-am înfofolit de fapt, pentru că era foarte frig. Ţinând cont că eram în Italia am vrut să mâncăm ceva pe măsură. O pizza tradiţională şi delicioasă. Ştiţi cum e asta cu tradiţionalul şi cât de gustos e un preparat? După părerea mea niciodată nu o să îl găsim în centrul oraşului la restaurante bine cotate şi review-uri de 5 stele. Cred că  o găsim la localnici, la restaurantele de familie, de generaţii care încearcă din răsputeri să ducă  mai departe ceva ce într-adevar are gust şi istorie. Dar am făcut o greşeală, una mică şi am ajuns şi noi pe acolo, la un restaurant obişnuit cu o pizza nu cum ne aşteptam, şi cu o cafea… banală. Totul obişnuit. Dar mâncasem și eram fericită. Apoi, am luat-o la pas să facem cunoștință cu străzile Veneţiei, sau canalele Veneţiei, mai bine zis. Gondole, gondole peste tot, oameni care te cheamă la creat amintiri. Dar frig, frig rău, şi eu chiar am o problemă cu asta. Nu îmi place să mă plimb dacă e prea frig sau dacă e prea cald afară. Ne-am oprit la un vin fiert, pe stradă, stând în picioare la o masă mai înaltă decât mine. Aroma de scorţişoară şi portocale îmi bucurau simţul olfactiv.Muzică şi oameni veseli în jur. Mi-au lipsit asta pe parcursul şederii în Dubai și aveam nevoie de această atmosferă europeană, să îi zicem. Clădiri cu istorie şi apă la orice pas. Aici poate o să îţi sune şocant ce o să îţi spun, dar cât am stat în Veneţia nu ne-am plimbat cu gondola. Da?! Da.

Nu trebuie să faci totul ca la carte, trebuie să faci totul exact aşa cum simţi şi să cercetezi ceea ce ţie ţi se pare interesant (vezi articolul despre Bali, cum nu am stat zece zile doar la plajă). Este vorba de priorităţi. Aveam de stat trei zile, suficient spun eu, dar oamenii se focusează pe diferite atracţii turistice. De aceea, cred că pe unele le-am pierdut pe drum. Am fost cazaţi la un hotel obişnuit pentru că nu prea ne interesează să fie lux pe unde stăm cazați. Aș vedea acest lucrcu ca pe nişte bani pierduţi. Prefer să investesc mai mult pe partea de cercetare a unui oraş decât pe partea de cazare. Nu mă înţelegeţi greşit, nu mă refer la condiţii jalnice, dar camera să fie doar de dormit şi de făcut duş. Pentru că nu pleci dintr-o ţară cu fotografii din camera de hotel, nu? Cu poveștile pe care le scriu aici, vreau să te fac să înţelegi ceea ce e cu adevărat important, să te fac să vezi detaliile care chiar contează, să îţi fac sufletul să tresară când citeşti rândurile astea scrise cu atâta suflet pentru tine.

Hotelul la care am stat se numeşte Minerva e Nettuno, condiţiile sunt acceptabile şi pe 3 zile pentru două persoane, totalul a fost de 147 de euro. Locul unde este situat este perfect: exact în inima Veneției. Seri cu prosecco şi spaghete, pupici şi îmbrăţişări pe poduri, suveniruri pentru cei dragi, poze pentru instagram. Cam asta a avut de dăruit Veneţia.

Sfat pentru  tine, drag cititor. Dacă mergi acolo şi vei comanda ceva şi te vei aşeza la masă vei plăti mai mult. De aceea comandă la bar. Nu mai fi comod şi economiseşte nişte bănuţi. Sau cel mai bine, întreabă înainte dacă serviciul este inclus.

Piazza San Marco este ceva foarte drag mie, piaţa porumbeilor aş spune. Sunt peste tot şi aşteaptă să fie hrăniţi cu firimituri de la covrigul luat de la magazinul din colţ. Îţi recomand să stai acolo să bei o cafea şi să asculţi oamenii care cânta la chitară, pian şi trompetă, din suflet pentru turişti. Închide telefonul, închide ochii şi respiră, respiră viaţa.

Tot din Piazza San Marco este un loc de unde poți cumpăra bilete pentru o destinaţie ce cuprinde vizitarea a trei insuliţe pline de istorie.  Locul este marcat printr-o tonetă galbenă care sare în ochi. Nu ai cum să o ratezi.

Îmi amintesc un vaporaş alb, care a aşteptat fix cinci minute să se îmbarce toată lumea. Era frig şi când pluteam mai intra apă în vaporaş. Minunat! Încercam să nu îmi mai canalizez energia pe chestii minore aşa că am ieşit pe puntea acestuia să simt exact clipa. După mai multe poze şi fimulețe, am ajuns în Murano, prima insulă din cele trei. Cred că majoritatea dintre voi aţi auzit de bijuterii făcute din sticlă de murano. Acest Murano este inima industriei de sticlă peste tot în lumea asta. Oprirea de aici durează cam 40 de minute, timp în care îţi vor arăta cum pregătesc ei diverse obiecte. Am achiziţionat şi eu 2 perechi de cercei, o brăţară şi un lănţişor.

A doua oprire: insula Burano. Ce m-a impresionat cel mai mult a fost că toate casele erau de culori diferite. Totul părea aşa de vesel şi relaxant. Cu siguranţă e un cadru minunat pentru poze reuşite. Să nu uitaţi să cumpăraţi de aici biscuiţi locali care sunt foarte fragezi și gustoși. Sunt extraordinari și o să îi vedeţi pe la toate magazinele. Oprirea durează tot 40 de minute.

Și uite așa am ajuns la ultima destinație: Torcello. Aici am gustat o ciocolată caldă excelentă, care m-a încălzit puţin. Am mers până la catedrala de acolo, dar din păcate în acea perioadă era închisă. Toată această activitate de vizitare a insulelor durează cam cinci ore maxim.

Verona

Spre Verona am plecat cu trenul, iar călătoria a durat o oră jumătate. Dacă vrei să mergi cu trenul, după ce ai achiziţionat biletul, trebuie să îl compostezi înainte de a urca, la un aparat care se află pe peron. Îţi spun asta pentru că altfel rişti o amendă în caz de control. Cum am păţit şi noi. Aproape că am plătit-o. Am zis aproape pentru că a ştiut Vlăduț ce să spună.

„Suntem turişti, nu ştim exact cum e cu asta. Am crezut că am cumpărat biletele și gata. Nu e ca și cum nu am plătit și ne-am urcat în tren fără bilet.”

Deşi pe bilet scrie ceva despre compostarea biletului, dar foarte mic și în italiană. De aceea cu engleza nu prea faci multe. Aici aveam de stat 4 zile. Verona este oraşul unde s-a născut iubirea dintre Romeo şi Julieta. Câte inimi a cucerit această poveste, câte lacrimi a adunat.

Este un oraș diferit față Veneţia. În Veneția găsești emoție la fiecare pas, aici găsesești mai mult istoria unei povești de iubire, dar fără nici o trăire. Totuși, ne-am îndrăgostit de o pizzerie, ascunsă prin spatele Colosseum-ului, unde l-am cunoscut pe Silviu, un român de-al nostru ce poate face o sută de pizze într-o oră. Chiar a bătut un pariu pe tema asta şi l-a  câştigat. Da, aşa cum ai auzit: O SUTĂ! Era  foarte rapid şi talentat, un om care a muncit din greu şi a vrut cu orice preţ să îşi întreţină familia.

Într-o zi, după ce oricum ne plimbasem prin tot orașul pe jos, am făcut și un tur cu un trenuleţ, acel titi-car pe care îl vedem în destule orașe. Ne simțeam ca într-o poveste. Trenuleţul te duce prin locurile frumoase din jurul centrului.

Toate serile le-am petrecut povestind la un Aperol Spritz sau un Hugo, cocktail-uri pe care le găseşti la orice pas în Italia.

După ce am vizitat Teatrul Roman, am urcat la Castel San Pietro, aflat pe dealul cu același nume. Aici am băut o cafea cu ginseng şi am degustat nişte bruschette. Cred că am stat acolo două ore doar să ascultăm o muzică de vioară și pian, care se auzea ușor pe fundal. E frumos acolo, e frumoasă Italia! De aceea, vă recomand să o alegeți oricând.

Vreau doar să menționez că Piazza Bra, piața din centrul orașului, unde se află și Colosseum-ul, și Piazza Erbe sunt de o frumusețe rară. Arhitectura este superbă, clădirile te fac să le analizezi în detaliu și totul creează o atmosferă de vis. În ultima zi am urcat și în cel mai înalt turn din oraș, Torre dei Lamberti, care măsoară 84 m. Am mai vizitat și Castelvecchio, Casa di Giulietta, via Mazzini, o stradă plină cu magazine și restaurante (precum Republicii în Brașov) și toate piețele de aici. Ele sunt legate prin străduțe înguste ceea ce face din Verona un oraș foarte ușor de vizitat. Obiectivele principale sunt concentrate pe o rază destul de mică. Nu cred că vă trebuie mai mult de două zile pentru a vedea tot ce este de văzut. Noi am stat patru și cred că a fost puțin cam mult.

Urmăriți mereu ofertele de pe booking, biletele de avion, perioadele mai puțin aglomerate. Credeți-mă, chiar contează toate micile detalii pentru a-ți face vacanțe reușite cum sunt ale noastre. Cel mai important lucru, după părerea mea, este acela de a economisi bani din timp. Așa îți poți îndeplini cam toate poftele culinare cât și cele vestimentare.

Călătorie plăcută!

Cu drag,

Elena