Salutare, călători!
Revin cu un articol de călătorie într-o nouă destinație. De data acesta am optat pentru Europa, cu toate că Asia este cam prima în sufletele noastre. Auzeam destul de des că Grecia este foarte frumoasă, mâncarea foarte gustoasă și oamenii foarte plini de viață.
Nu cred tot timpul tot ceea ce aud în jur, cum nu vă recomand nici vouă să mă credeți pe cuvânt. Chiar vă îndemn să călătoriți să descoperiți la pas Atena cu ochișorii voștri. Toată lumea e pregătită? Să începem călătoria virtuală…
Atena, un dar lăsat de zei aș putea spune. Când am plănuit vacanța asta, pur și simplu nu o așteptam să vină. Mă gândeam de ce am luat-o. Poate era mai bine un Instanbul sau Lisabona. Mă uitam peste poze dar pur și simplu nu prindeam vibe-ul ăla pe care îl căutam. Am ajuns la aeroport în București. Plecam de la ninsoare și speram să ne mângâie soarele fața prin Atena, ăsta a fost unul dintre motivele pentru care am ales această destinație. Un zbor foooooooooarte scurt după părerea mea, mai ales că am schimbat 2 – 3 vorbe cu Vlăduț și deja ne pregăteam de aterizare. Durează cam o oră și un pic.
Când am ajuns pe aeroportul din Atena am simțit că ne-a lovit un frig mai rău ca cel de acasă. Ne uitam mirați unul la celălalt chiar clănțănind mai rău ca un schelete din sala de anatomie. Era destul de frig și eu aveam un bagaj plin de tricouri. Dacă ajungeți până în ora 12 noaptea puteți lua lejer metroul de la aeroport până la cazare. Un bilet doar de persoană este 10 euro. Am calculat și cam cât ar fi cu Uber în cazul nostru care aveam cazarea aproape de centru si costa mai mult cu 10 euro. Eram destul de obosiți așa că am ajuns la cazare și direct la somn. Noi am ales un guest house foarte ok ca preț și locație. Dacă vă interesează numele este Petaluda. Recomand asta dacă apreciați să împărțiti casa cu alți oameni.
Strada pe care stăteam era destul de dubioasă în sensul că erau destul de mulți oameni cu fețe nu chiar prietenose și multe fetițe care căutau companie, dar nu aș cataloga-o drept periculoasă. Așteptam cu nerăbdare să se facă zi, mereu iubesc prima zi. Este ziua în care curiozitatea ta e maximă, nu știi de unde să începi și unde să termini, ai atâtea de încercat și lista de obiective plină.
Atena la o primă vedere este un oraș cu o arhitectură interesantă. Mizerabilă pe alocuri, oameni ai străzii care își construiesc sufrageria la colțul blocului, emigranți care s-au îndrăgostit de climă și o circulație haotică. Oamenii nu prea respectă semaforul. Atenție mare cum traversați strada!
Interesându-mă destul de mult mâncarea când vizitez o altă țară aici stăteam super liniștită pentru că auzisem numai de bine. Așa că fiecare dimineață începea cu un fresh și un covrigel cu semințe așa bun, hmmm, ce poftă mi se face. Când povestesc ce feluri de mâncare am încercat retrăiesc pofta din nou și din nou. Dar pentru voi o să mă abțin și o să mă comport ca o adevărată profesionistă. Înghit în sec.
Străzi destul de aglomerate dat fiind faptul că primăvara este cel mai bun anotimp de colindat Atena. Natura învăluie cu verdeața sa monumentele superbe ce adăpostesc multă istorie. Cu micul dejun rezolvat evident ca lista să fie completă aveam nevoie de o cafea din aia bună rău cu o aromă desăvârsită. De aceea am ales pentru prima zi cafeanea Taf. Funcțională din 2009 cafeneaua Taf mulțumește orice iubitor de cafea. Spațiu mic și elegant, terasă și barista cu multe premii câștigate. Poți savura liniștit o cafea bună. Ne-am împrietenit rapid cu oamenii de acolo și am comandat două latte-uri superbe. Simțeam cum mă cuprindea încet încet cheful de explorat și să bifez cât mai multe obiective.
Dacă rămâi alături de mine până la sfârșitul articolului o să îți dezvălui toate cafenelele în care chiar trebuie să mergi. Nu mă așteptam ca Atena să fie așa bogată la acest capitol.
Și uite-ne ajunși la primul obiectiv pe care orice ați face nu aveți cum să îl ratați și anume Piața Syntagma sau cum era denumită în trecut Piața Constituției. Aici are locul și schimbarea gărzilor în fața Parlamentului. Aceasta este cea mai veche piață a Atenei și cea mai importantă. Am înțeles că aici este punctul de intersecție a celor mai multe mijloace de transport din Atena. Să vă spun puțin și din experiența mea cu transportul. Am încercat să ne folosim cât am putut de picioarele noastre super rezistente, dar când nu am mai putut am apelat la metrou sau tramvai. Biletele se găsesc la casele de bilete. Biletul este de fapt o cartelă care se poate reîncărca în funcție de ce distanță alegeți de la aparatele puse la dispoziție în stații. Costă 1.40 euro pentru 90 de minute. S-a întâmplat ca aceste aparate să nu prea meargă. În acest caz vă sfătuiesc să vă adresați vatmanului/ șoferului.
Să revenim la piața plină cu de toate. Atenție! Tot ceea ce vedeți pe acolo vine cu un grad ridicat de entuziasm și cu o golire de cont. Îmi plăcea tot ceea ce vedeam, îngrijorător fiind doar prima zi. Puteți găsi absolut tot ceea ce vă doriți. De la mâncare la aparate electrocasnice. Fiecare tarabă are lucruri interesante. Vlăduț avea un ghiozdan gol când am plecat de acasă și într-o oră eram plin. Mă vedea atât de entuziasmată și zâmbea mereu când îi umpleam puțin câte puțin ghiozdanul.
Oamenii foarte faini, nu merge la ei cu negociatul cum este în Asia. Nu știu dacă am scos ceva mai ieftin decât scria pe etichetă, unde se putea. Lucrurile pe care le veți vedea sunt relativ ieftine sau accesibile pentru toată lumea. Tricouri cu Grecia, șepci, magneței, căni toate sunt așezate frumos și gata să fie cumpărate.
Foamea poate fi potolită rapid cu mâncarea stradală. Să fie gyros, souvlaki, salată grecească, să fie de toate pentru toți! Mâncare este accesibilă dacă nu te așezi la terase pompoase. Poți savura un super souvlaki la doar 3 euro. Și dacă nu este chiar în centru îl poți găsi și mai ieftin. Noi am fost o singură dată la un restaurant normal, în rest cum ne știți din călătoriile anterioare ne place mâncarea asta autentică de la tarabe. Vă asigur că totul este curat și gătit în condiții bune.
Mergem mai departe și aflăm un alt obiectiv: cartierul comercial Monastiraki (micuța mănăstire). E plin de frumos aici. Nu ai cum să pleci cu mâna goală. Buticuri peste buticuri și mulți bani pe care îi veți cheltui cu ușurință. Ce trebuie neapărat să faceți dacă ați ajuns în Monastiraki este să gustați înghețată de la DaVinci. Poate una dintre cele mai gustoase înghețate din viața mea. Cum se împletesc aromele alea între ele. Fizic sunt aici scriind, mental deja acolo comandând una cu două cupe de fistic și căpșuni.
Ca o primă zi îți propun să te oprești la acestea două. Poate poți adăuga și Plaka pe listă. Plaka este un cartier foarte instagramabil să zic așa, poze peste poze. Casele sunt superbe, terasele foarte primitoare și aproape toate străduțele înguste sunt de vis.
O altă zi, o altă cafenea. Dar mai bine le scriu acum pe toate să vă fie mai ușor. O să vă las numele, de restul se va ocupa domnul Google Maps. Toate aceste cafenele au o gamă largă de cafea de specialitate. În paranteză sunt notele mele pe o scară de la 1 la 5. Notele reprezintă atât calitatea cafelei, cât și ambianța.
☕ The Underdog (5+)
☕ Taf (5)
☕ Coffee Lab (4)
☕ Mr. Bean (3)
☕ The Rockers (3)
☕ Foyer (3)
☕ Coffeeway (3)
☕ Mokka (2)
☕ Tailor Made (2)
Am ajuns cu mare drag la unul dintre cele mai frumoase obiective din Europa, Acropole. Intrarea ne-a costat 10 euro de fiecare fiindcă am prins sfârșitul sezonului de iarnă. Începând cu 1 aprilie taxa devine 20 de euro. Mi se pare avantajos prețul deoarece 20 de euro e puțin cam exagerat pentru ceea ce vezi. Ajuns acolo simți un aer de istorie. Construcțiile mărețe, munca oamenilor din trecut, efortul de a lăsa ceva în urmă te copleșesc cumva și te fac să te simți norocos că trăiești și ești capabil să vezi ceva așa minunat.
Am urcat pe toate dealurile posibile din Atena. Peisajele sunt incredibile de pe fiecare deal. Ajungi foarte repede în vârf cu excepția unuia, Lycabettus aproximativ 300 m. Aici începi să transpiri puțin dar merită ce te așteaptă sus. Dacă ajungeți prea sleiți de puteri puteți lua masa în vârf la un restaurant. Celelalte dealuri Areios Pago, Philopappos, Acropole cu Parthenonul, Pnyx cunoscut și ca locul de naștere al democrației sunt de asemenea pline de surprize vizuale.
Să vă mai spun și de Piraeus care este un oraș port. Drumul până acolo este senzațional. Străzi pline de lămâi și mandarini. Urci și cobori de îți faci niște picioare de podium. Nu trebuie ratat deoarece așa liniște și pace îți aduce locul asta de îți vine să te muți aici instant. Restaurantele cu specific pescăresc sunt multe și sunt accesibile și sunt pline. Nu prea ai cum să arunci un ac. Lume bună și veselă cu pahare pline de bere și farfurii pline de mâncare gustoasă.
Acest articol a fost cam lung, dar merită să știți orice detaliu care poate la un moment dat va fi foarte folositor. Mie îmi plac articolele lungi și complexe. Îmi place să descopăr cât mai multe locuri faine și oameni interesanți care au ceva de scris. Toate acestea fiind scrise ne vedem cu următorul articol despre Asia. Mulțumesc pentru atenție și că ați explorat puțin din multele bogății ale Atenei.
Cu drag,
Elena!