Elena Oprea

 

Se aștepta să îi fie ușor, dar nu a fost așa. Curcubeu, sclipici și roz, mult roz. Nu știa că se va lovi cu capul de pereți și că va cădea în gol, un mare gol, ci nu o dată. Credea că un zâmbet va șterge tot, tot, totul. A descoperit că nu era așa. Un zâmbet era ceva ce afișa în fotografii și apoi rămânea acolo, nu îl păstra. De ce ar rămâne un zâmbet pe un chip trist? De ce ar răsări un surâs pe un suflet împovărat de griji? Știa și ea asta. Trăind printre citate motivaționale și dându-le și ea mai departe credea că le va atrage într-o zi, sau cel puțin se va apropia foarte mult de ele.

De fiecare dată se apropia cu mare drag de orice chip nou, binevenit în viața ei. Credea orbește în puterea cuvântului dar și lua de bun mereu ceea ce i se spunea. Lăsa pe oricine să intre în lumea ei fără să dea vreun interviu. Nu se putea ridica singură și avea nevoie de ajutor, dar chipurile pe care le întâlnea nu aveau intenția să miște un deget. Fată cu inima de porțelan și slabă de înger, ce credeai că nu te vei lovi căzând de pe piedestal? Credeai că te vor căra ideile tale preconcepute despre lumea care ne înconjoară?

Se sparg suflete în fiecare secundă și se linșează trupuri cu cicatrici și tu nu vrei să ai pe trupul tău firav niște lovituri ale vieții? Firavă și umilă și-a acceptat fiecare lovitură căci nu știa că vor mai veni multe după. Când intrăm în lumea asta nu primim instrucțiuni, nu primim un șablon, nu primim o hartă care să ne aducă mai aproape de destinația finală. Primim în schimb multe lovituri care ne fac mai slabi sau mai puternici. Lovituri ce se dovedesc a fi învățăminte, dar durează până ne dăm noi seama de asta. Trebuie să ne lovim de mai multe ori ca să învățăm, asta în cele mai fericite cazuri, în celelalte o singura lovitură e de ajuns.

Și doare, doare al naibii de tare! Una e mai grea ca alta și de obicei vin toate, nu pe rând. De multe ori copilul din tine își dorește libertatea și timpul în natură, jucându-se ore în șir. Îl simți, dar îl ignori și îl faci să priceapă că acum ai facturi de plătit și dacă nu produci, nu mănânci. Vrei să îl închizi undeva și să înghiți cheia. Păi ce rost mai mai are el să zburde liber când sufletul e prizonier? Ce rost mai are libertatea când ne punem gratii zi de zi în jurul a ceea ce ne face fericiți?

Și mai e un caz, fericit de această dată, unul a copilului care a crescut neînfricat, a celui care învinge, a celui ambițios care mută munți și jonglează cu stări. Efectiv absoarbe totul și își oprește pentru el tot ceea ce i se potrivește și aruncă tot ce e rău, dar aruncă atât de tare și departe încât nici nu se mai vede. Copilul care a crescut puternic și e înconjurat de iubire și de sprijin. Și toate astea s-au transformat într-un stil e viață. El primește lovituri, dar le barează, le face să pară mai puțin dureroase, mai puțin dramatice. El profită de șanse și de oportunități, le ia fără teamă și rușine. El știe să spună da și nu atunci când trebuie. El nu adună nori, pictează soarele.

Scurta descriere pe care am vrut să o evidențiez este ca la început toți suntem copilul fragil și plin de frici pentru că așa ne naștem, dar asta nu înseamnă că și așa trebuie să creștem. Frica e umană, dar nu permanentă! Devenim copii mai mari deghizați în adulți care uită să se bucure de viață. Adoptăm ideea de serios. Nu fac asta, că sunt mare, ce o să spună lumea? Vă spun doar ce o să vă spuneți mai încolo, regret că nu m-am dus acolo, bucurat mai mult, călătorit mai mult, trăit mai mult. Ajungem adulți cu regrete.

Încetați să gândiți și trăiți! Evoluați și bucurați-vă cu suflet de copil!

Mereu ne putem schimba viața, nu e niciodată prea târziu. Avem nevoie de răbdare, credință și un strop de magie ce e drept, poate fi chiar o iluzie optică. Iluzia optică nu e neapărat ceva rău, te poate ajuta psihic să evoluezi mai mult decât ți-ai imagina. Acum că ai văzut că în interiorul nostru regăsim adesea doi copii, tu ce fel de copil ești?

Dacă primești lovituri din partea vieții nu uita, e mai ușor să desenezi soarele decât să aduni norii!

Cu drag,

Elena <3!

Dacă ți-a plăcut articolul, mă poți susține cu o cafea în link-ul de mai jos! Mulțumesc mult!