Partea a doua: Succesul nu vine niciodată din zona de confort

Dubai

Ce este cu zgomotul ăsta? Țrrrrr!!! Țrrrrr! Suna un telefon în disperare. Era dimineață și ochii mi s-au deschis mai greu ca niciodată. Plânsesem aproape toată noaptea, până m-a luat somnul.

Citește prima parte a articolului „Succesul nu vine niciodată din zona de confort” aici.

A., colega mea de cameră, fată simplă venită din zona Vrancei să își încerce și ea norocul alături de mine, era greu de urnit.

– Hey, A.! Trezește-te! Nu auzi că sună telefonul? Răspunde!!

Degeaba strigam. A. era mai obosită decât mine. După o noapte plină de sforăieli cred și eu.

Înghit în sec și răspund.

– Bună dimineața, domnișoara Elena. Acesta este apelul dvs. de trezire. L-ați cerut aseară. O zi frumoasă!

– Bună dimineața. Vă mulțumesc frumos.

Ce tare! Uitasem cum e cu regimul ăsta hotelier. Te face să te simți special și răsfățat. Sar rapid din pat și mă duc să o zgudui puțin pe A..

– Nu vreau să plec nicăieri, Elena. Nu mai insista!

– Trezește-te că întârziem! Eu sunt prima la baaaieeeee!

Țac pac, m-am pregatit rapid. Mi-am făcut cafeaua și sorbeam pe măsură ce îmbrăcam cămașa, ce-i drept puțin cam șifonată pentru o primă întălnire cu oamenii de la birou.

– Auzi, sper că îți calci și tu puțin cămașa aia, mi-a spus A.

– Taci, tu! E fashion așa!

– Aoleu, lasă-mă pe mine, durează 5 minute!

– Offff, dar poate o faci în 4. Ne așteaptă mașina jos. Uite-i și pe ceilalți.

Gata. Într-o clipită eram într-o dubiță albă în drum spre biroul din Deira localizat la vreo 5 minute de mers pe jos. Cu mașina am făcut 10.

Inima îmi bătea tare, colegii mei erau așa relaxați. Oameni ieșiți prin lume și cu experiențe mai complexe. Aveau un aer atât de relaxat, făceau să pară totul așa ușor. Era bine că am nimerit cu ei.

Am ajuns la întâlnirea cu trainer-ul nostru. Trainer este nenea ăla ce te învață chestii noi într-un domeniu nou ales de tine, încât să poți face față provocărilor care apar pe parcurs. Spun asta și cam țin să explic cuvinte pentru că am observat că sunt citită de mai multe categorii de vârstă și frumos ar fi să înțeleagă toată lumea despre ce este vorba.

– Hey, tu. Prezintă-te, te rog, și spune câteva  lucruri despre tine, îmi spune el. Numele lui era Ibrahim și era un super tip din Siria. Glumeț și foarte inteligent, m-a ajutat enorm în evoluția mea în această companie

– Păi, Elena e numele meu. Sunt din România, am 24 de ani și tremur de nu mai pot :))

– Stai liniștită! Suntem alături de tine.

Au reușit cumva să mă aducă cu picioarele pe Pământ. Venea pauza, schimbam păreri cu colegii mei la cafea. A da, altă chestie drăguță: pauza de la micul dejun și cea de la prânz erau sponsorizate de Paul, restaurant/cafenea/patiserie. Primeam produse delicioase de patiserie, sandwich-uri, cafea, ceai. Cam tot ce îți trebuie ca să îți meargă motorașul. Paul era inclus în Azadeea, deci aveam și reducere dacă voiam să mâncăm acolo. Și credeți-mă că am profitat la maximum.

După pauză am mai continuat cu training-ul cam 4 ore. Apoi am fost liberi ca pasărea cerului. Așa că am ajuns acasă, am făcut un duș fierbinte, o mini-spa în camera de hotel. În timp ce eram la duș am încercat să mă vindec. Să mă fac pe mine să cred că totul este sub control, că în lume se întâmplă lucruri cu adevărat grave și că perioada asta prin care trec este doar o etapă a vieții care aduce experiență.

E amuzant, știi? Mereu am avut cuvintele la mine când cineva a avut o problemă, găseam soluții destul de rapid, consolam, ascultam, reproduceam și finalizam mereu într-o manieră pozitivă. Dar când eu am fost pusă în această poziție de victimă a vieții m-am pierdut, nu știam cum să vorbesc cu mine. Dar am încercat și am resușit.

Trebuie să ai o relație strânsă cu tine. Știu că sună ciudat, dar poți fi propriul tău erou de multe ori. Și atunci când chiar nu ai pe nimeni cunoscut în jur și trebuie să iei decizii de unul singur, atunci te maturizezi și evoluezi.

Am oprit apa și odată cu ea parcă și copilul plângăcios din mine. Îmi propusesem să merg până în pânzele albe că să reușesc să fac ceva cu viața mea. Să iau din monotonia în care mă aflasem cam de mult timp pe plan profesional.

Zilele treceau, training-ul mergea și situația devenea mai lejeră. Vorbeam zilnic cu Vlăduț prin mesaje, skype, facebook. Cât de mult  iubeam faptul că Zuckerberg a băut o cafea și i-a venit ideea trăznet de a inventa această platformă folositoare rău în cazul oamenilor plecați în străinătate.

Dar cum bine știți, viața are suișuri și coborâșuri. Și-am început să lucrez, prima mea zi în Bershka Dubai Mall, cel mai mare mall din lume. Să vă introduc puțin în Dubai Mall.

Magazine multe, peste 1200, brand-uri de renume, un acvariu cât un bloc cu două etaje, o mulțime de oameni de toate naționalitățile, restaurante cu toate combinațiile de pe această lume. Oameni predominant îmbrăcați în alb și negru. Localnice frumoase rău, machiate impecabil și localnici serioși ce nu schițau un zâmbet. Indieni mulți, europeni mulți. De fapt, cuvântul comun atunci când vei vorbi de Dubai Mall e „mult”.

Cu emoție în suflet, dar și cu o relaxare a minții, am pășit pentru prima dată în Paul, venisem cu vreo 2 ore mai devreme în mall să îmi iau o cafea și un desert să mă pot relaxa puțin înainte de furtuna ce avea să vină.

Atmosfera era delicioasă! Muzica frumoasă ce răsuna pe holurile mall-ului mă făceau să mă simt în vacanță. Turiști zâmbăreți treceau pe lângă mine cu plasele de la Armani și Victoria Secrets, bronzați ca racii, purtând henna pe trupurile lor. Dar gata, ultima gură de cafea și la treabă.

Zic de trei ori în gând, “You can do this!” (Poți face asta!), intru în Bershka și văd o tipă cu un ecuson în piept, o opresc și îi explic că eu sunt tipa nouă și că vreau să vorbesc cu managerul.

Zâmbitoare, mă salută și mă conduce în spate, unde numai staff-ul avea acces. Când a deschis ușa, vreo 10 persoane se uitau la mine. Înghit în sec și mă prezint. Majoritatea  oamenilor care lucrau în acel moment acolo erau filipinezi.

Ca să vă explic, se numește Dubai, dar majoritatea oamenilor care locuiesc acolo sunt indieni, pakistanezi și filipinezi, nicidecum localnici. Nu judec, fiecare a fost forțat într-un fel sau altul să își părăsească patria pentru o viață mai bună sau mai rea, în cazul multora dintre ei.

Nu vreau să intru prea mult în detaliile primei mele zi, să zicem doar că am nimerit cea mai a dracului șefă, cea mai tare echipă și cel mai bun mall din câte se putea.

Înjurând în gând și cu ochii inundați de lacrimi am ajuns în fața hotelului. Colegii mei plini de glume, la țigară, stăteau relaxați și parcă mulțumiți de ziua asta, care tocmai mă lovise ca un ciocan drept în față.

No, ce naiba să fac? Să fug ca o apucată în baia de spumă sau să mă descarc ca un Glock 25 (pistol cu calibrul mare) în fața lor? Direct m-am dus la ei și am spus cât de nasoală a fost prima zi și cum mă enervează tot ce ține de Dubai. Colegii mi-au tras două palme morale, de mi-am revenit cât să urc să fac dușul mult așteptat și să încetez cu prostiile astea.

Contează în viață să crezi în tine mai mult decât orice. Contează să nu ai încredere în nimeni 100%. Contează să înveți din orice greșeală și să poți să te ridici singur după ce grămada te-a pus la pământ.

Și apar ei. Cei doi care au adus niște informații noi în viața mea G&C, cuplul căsătorit și trecut prin viața de Dubai. Stăteam în holul hotelului și ascultam ce aveau de spus cum ascultă copiii mici colinde de Crăciun. Cu fiecare propoziție terminată, sufletul meu parcă înflorea. E greu să mai dai de oameni când lumea asta începe să fie plină de persoane. Și în conversația cu ei m-am pierdut în spațiu, simțeam cum eram pe aceeași undă și cum pozitivitatea și optimismul explodau ca niște artificii. Mă liniștisem și după multe nopți cu ochii roșii am adormit. Și grijile la fel.

Urma ziua a doua. Hainele erau pregătite, cafeaua caldă și eu încrezătoare. Erau multe de făcut la muncă și mai multe sfaturi de ascultat, dar ziua era lungă și aveam să primesc una din cele  mai bune vești din 2014.

Știu că acest articol este mai mult o povestire din viața mea. Și ca să nu vă plictisiți mă voi opri aici pentru că restul va fi încadrat într-o carte ce urmează a fi lansată după ce îi vom scrie finalul. Acolo veți vedea întreaga noastră aventură în Dubai.

Vă mulțumesc pentru atenția acordată!

Cu drag, E.!

Advertisements
This entry was posted in Confesiuni and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s