Cât de recunoscător ești pentru tot ceea ce ai?

Fii recunoscator

Vreau să îți fac o mărturisire. Simt că trebuie să fiu foarte sinceră cu tine, nu știu de ce. Astăzi îți voi scrie despre lucrurile care mă bucură. Astăzi îți voi oferi niște mici detalii de care ar trebui să te bucuri zilnic. Să prețuiești mereu fiecare persoană din viața ta și să nu uiți niciodată să fii recunoscător că dimineața respiri și te poți bucura de priveliștea minunată pe care ziua ți-o va da.

Știu că nu multe persoane mă citesc, dar persoanele care știu că asta contează pentru mine, o fac. De fapt, eu o să scriu mereu, nu mă interesează partea aceasta. Eu m-am regăsit cumva scriind.  O fac în primul rând pentru mine. Mă face să cred că am un rol bine stabilit în viață. De a împărtăși bucurie, tristețe sau chestii din care tu ai învăța ceva. Când mă apuc să scriu ceva, mă întreb daca la sfârșitul a ceea ce am scris, omul ăla o să înțeleagă ceva, am scris bine, am scris prost, nu o să știu. Dar pot să spun că am scris din suflet.

O să îți mărturisesc mai jos câteva detalii care mă inspiră și care mă bucură de fiecare dată când acestea apar în viața mea.

  • SĂNĂTATEA
  • faptul că văd
  • faptul că aud
  • sărutul pe frunte
  • sunetul de ploaie pe geam
  • prima gură de cafea, cel  mai inspirant pentru mine
  • sfaturile lui Vlăduț
  • iarba verde de mai
  • ciorba de fasole făcută de mami
  • glumele lui tata
  • videoclipurile de pe youtube
  • rețetele de desert
  • lăbuța Miei, pisicuța mea, pe fața mea
  • o carte nouă
  • centrul Brașovului
  • un ruj nou-nouț
  • îmbrățisările
  • tricoul moale pus pe pielea bronzată
  • conversațiile cu Georgiana, prietena mea din Dubai
  • călătoriile
  • locurile vechi, pline de istorie
  • cănile noi adăugate la colecție
  • mirosul proaspăt de pâine
  • senzația de după duș
  • condusul într-un trafic lejer
  • șoferul care îmi dă voie să mă bag pe bandă dorită
  • zâmbetul lipsit de orice fel interes, al oamenilor care trec pe lângă mine
  • mesajele primite de la persoane dragi
  • emoticoanele
  • serialele, ronțăind ceva nesănătos
  • apa rece după sală
  • spuma de căpșuni
  • dragostea adevărată în ciuda tuturor greutăților
  • certurile terminate cu o învățătură
  • oamenii care îmi țin ușa deschisă când am prea multe plase în mână
  • selfie-urile cu Vlăduț
  • mirosul de cafea
  • Vlăduț
  • ambiția pe care o am
  • mersul la cumpărături
  • papetăria
  • donatul de haine oamenilor care nu au posibilități
  • viața cu tot ce îmi oferă ea

Probabil că te întrebi ce o să rezolvi dacă înșiri niște lucruri de genul pe foaie. Ei bine, rezolvi multe. O dată scrise, totul pare mai clar.  O să vezi ce fel de persoană ești și cam cât  de recunoscător ar trebui să fii pentru lucrurile pe care deja le consideri banale și alții ar da orice să le poată simți, mirosi, atinge, trăi.

Te sfătuiesc să asculți o melodie relaxantă, să îți oferi timp, să te cunoști pe tine. Investește mereu în tine. Alungă negativitatea, prietenii care îți sunt prieteni doar dacă au nevoie de ceva. Trăiește într-o ordine, aranjează-ți un loc special special pentru tine în care poți face ceea ce îți place. Numește-l locul  fericit și găsește soluții, nu vinovații.

Eu am evoluat mult de când am învățat ce fel de persoană decid să fiu și cum trebuie mereu să te bucuri de clipa pe care o trăiești. Lasă grijile, zâmbește și oferă zâmbete!

Ești un o atât de special, trăiește viața frumos.

Atât!

Cu drag,

E.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s