Elena Oprea

Hey! Bine ai venit într-un colțișor din mintea mea!

Mi se întâmplă des să scriu articole și să nu le mai găsesc un sfârșit. Mi se întâmplă des se  le las aici în drafts. Mi se întâmplă des să nu reușesc să duc lucruri și proiecte până la capăt. Mi se întâmplă des să am ambiție și apoi să o pierd încet, încet pe drum. Mi se întâmplă des să mă sperie faptul că prietenii mei deja mă cheamă la botez și nuntă. Mi se întâmplă des să plâng când mă gândesc ce recunoscătoare am ajuns să fiu. Mi se întâmplă des să realizez că sunt pe picioarele mele și asta contează. Mi se întâmplă des să îmi fac așteptări care se transformă în dezamăgiri, dar mi se întâmplă rar să pot vorbi exact ceea ce gândesc. Așa că am decis să o fac!

Să fac un articol exact cum cred, despre ceea ce cred.

Stând la o cafea aburindă, o Ethiopia perfectă, am realizat că anul viitor împlinesc 30 de ani. De obicei, când beau cafea mă lovesc toate ideile. Mă lovesc atât de tare încât ca să scap de ele trebuie neapărat să le pun pe foaie. Așa, și eu și ele devenim prietene pentru ca tu și, poate altcineva să fie alinat de anumite idei pe care eu le aștern aici. Eu, 30? Nu mă sperie vârsta, nici numărul 30. Acum ceva timp, înainte să ajung la acest nivel de calm, m-ar fi amețit o veste de genul.

Anii sunt niște numere, niște numere care pot schimba mentalități, suflete, care te pot face să plângi în hohote sau să râzi ca un nebun. Anii nu îți decid viitorul. Tot tu ești piesa principală.

Începând de la vârstă ajungem la niște subiecte care pot răni emoțional sau te pot face să nu fi de acord cu mine, dar te înțeleg. Nu o să-ți spun să trăiești ca mine. Nu îți spun nici că ceea ce ai tu aș fi vrut și eu. Îți las părerea mea aici ca tu  să o respecți. Eu îți voi spune un adevăr despre mine.

Eu sunt Elena. În mai o să împlinesc 29 de ani. Nu am căsuța pe care o visez (încă), nici copii și sunt logodită, nu căsătorită. Am o pisicuță mică neagră căreia i-am salvat viața. Îmi mulțumește zilnic. Nu ne-am căsătorit și încă nu știu cu siguranță când se va întâmpla. Am găsit un suflet cu care mă combin excelent și cu care vreau să văd cât pot din lumea asta minunată. Deși nu am trecut prin toate etapele pe care societatea le impune, sunt destul de fericită și mulțumită că am investit atât de mult în mine călătorind prin colțurile lumii.

Vezi, tu, încă de mici, părinții se uită la tine și au speranțe mari privind viitorul pe care tu îl ai în față. Părinții fac sacrificii. Investesc în hainele tale, în studiile tale, în alimentația și starea ta de bine. Te văd cum crești și așteaptă curioși ceea ce vei alege în viață. Unii părinți sunt severi, alții cicălitori, alții vor ei să aleagă pentru tine, iar alții te lasă să  faci ceea ce simți.

Eu am fost o combinație. Le-am avut pe toate. Mă uitam la tata și am început să plâng când am luat primul 9, iar el râdea. Au venit mai mulți de 9, apoi și 8 și 7. Și am crezut că nu mai trec de liceu din cauza matematicii. Deși este totul logic, mie nu mi s-a părut deloc așa. Nu mai e o surpriză că am cochetat cu literatura și limba română. De mică am scris poezii și mii de foi sunt pierdute cu scrisul meu în legătură cu sentimente intense și diverse întâmplări specifice vârstei.

Și aici am vrut să ajung. Se spune că părinții sunt cu adevărat fericiți atunci când tu ești la casa ta, cu familia ta, cu copiii tăi jucându-se în grădina casei tale. Nu știu cum vedeți voi această ipoteză, dar vreau să o contrazic puțin. Cred că ei sunt fericiți cu adevărat atunci când noi suntem cu adevărat fericiți. Cunosc familii atât de triste încât mă mai întâlnesc cu anumite persoane și aud că ei își doresc să călătorească și să vadă lumea cum o fac eu cu el. Nu prea cred că asta au vrut părinți pentru ei, nu? Nu cred că un părinte vrea să te vadă cum te lupți cu tine, cu probleme tale.

Deși viitorul ar trebui să fie doar al tău, hotărât doar de tine, am luat în calcul și partea părinților doar pentru că anumite mentalități învechite care încă nu au deschis ochii. Lumea s-a schimbat, cum ar spune Cheloo și chiar așa e. Ar trebui să ne schimbăm și noi în bine.

De asta vârsta nu ar trebui să reprezinte o limită. Nu toți evoluăm în același timp. Fiecare are drumul lui. Și pe această cale, dacă citiți, nu mai vreau să fiu întrebată când o să am un copil și când o să am o nuntă. Închideți că vă sun eu!

Tu, care citești asta, fie că ai o familie fericită sau încă nu ți-ai făcut una, ai răbdare! Găsește pe cineva care te respectă și te iubește. Găsește o pasiune și las-o să te domine!

Găsește prieteni care te înțeleg și te ajută să evoluezi. Găsește cheia spre fericirea ta și nu închide ușa cu cheia fericirii altora.

A trebuit să scriu acest articol să fie aici pe blog și să-mi fie mai ușor. Când mai întâlnesc anumite persoane și mă vor întreba de viața mea, o să le dau acest link. Să-mi facă trafic și poate așa o să-i fac să se gândească de două ori înainte să mă întrebe ce am de gând să fac.

Dacă te gândești cu adevărat la ceva imprevizibil, cu siguranță avem un singur răspuns: viața. Încearcă să fii fericit azi, acum, aici. Mâine nu este asigurat de nimeni.

În orice poveste sunt două perspective. Lăsați-mă să trăiesc în perspectiva mea!

Cu drag,

E.