Zatz Coffee House te așteaptă la cafea în Brașov!

Cum ar fi viața fără ea? Gri, plictisitoare, lipsită de creativitate? Ne-ar fi greu să trăim, trezim și muncim? Normal că vorbesc despre cafea. Chiar acum după un dublu latte și un cappuccino scriu acest minunat articol. Înainte să intrăm în subiect aș vrea doar să vă anunț că o cafea ar trebui să aducă spor unei zile, bucurie și senzația de a cuceri lumea, ea nu ar trebui consumată doar ca să vă puteți da jos din pat sau să funcționați. 

Deși viața mea se învârte în jurul cafelei, am evitat să îmi transform blogul într-un loc de idolatrizare a bobului de cafea, dar gata! M-am răzgândit și o să încep să introduc iubitorii de cafea în această minunată lume magică a cafelei de specialitate. Cei de la Zatz Coffee House chiar m-au provocat să îmi folosesc creativitatea după cafea și să scriu un articol introductiv în lumea cafelei de specialitate. Nu sunt vreun expert, dar poate te pot face să mergi să guști o cană de cafea delicioasă, cafea care este prăjită la Spired Roastery în Brașov. Vreau să vă spun de la bun început că toate experiențele sunt trăite, testate, pozate de mine.  

Dacă ești iubitor de plicuri, cafea din supermarket de aia de găsești și cărbuni în ea, ar trebui să te oprești sau măcar să iei în calcul că ceea ce bei e nociv și în timp te poate afecta. Pe mine m-a lăsat cu o gastrită urâtă faptul că aveam o relație complicată cu plicurile 3 în 1, aia numai cafea nu era. Chimicale la plic, toarnă apă caldă peste și gata. Bleach! Știu că e ușor să treci peste detalii atunci când ești sănătos și nu ai nimic, dar pe viitor pot apărea destule afecțiuni care te pot face să nu te mai bucuri de viață la aceeași intensitate. Trebuie să ai grijă de corpul tău și să îi dai doar produse de calitate. Nu mai vorbim de plicuri, capsule, cafea la 1 leu sau ness. Toate acestea sunt nocive atunci când deja ele devin o rutină. Vă vorbesc din propria experiență consumându-le cât timp am fost în facultate și chiar regret enorm unele decizii luate în privința cafelei. Dacă vedeți acest articol încercați să nu le mai consumați. Cafea de specialititate a apărut în viețile noastre să le facă mai bune. 

M-am mai lovit și de păreri cum că o cană de cafea e cam scumpă și nu și-o permite oricine zilnic. Apoi îmi veți spune, păi la supermarket e 25 de lei o pungă și mă ține mult timp, capsulele le iau cu 10 lei și le am toata săptămâna și tu dai pe o cafea 10 – 15 lei? Ai luat-o razna? Nu și da. Hai în primul rând să mergem pe o ipoteză clară a sănătății, da? Dacă tu ai consuma tâmpenii de 1 leu și apoi ai da milioane pe facturile spitalelor și medicamente pot să pun pariu că ai ieși mai ieftin cu cafeaua de specialitate?! Poți să iei o pungă care costă între 30 – 75 lei și cu aceasta să te poți descurca destul de mult nefiind obligat să bei zilnic. Trebuie să găsești un echilibru în toate. Așa cum ar trebui să începi cu plăcerile pe care le ai. Sunt multe chestii ieftine pe lumea asta, dar sănătatea ta este cea mai scumpă! Alege să bei ceva de calitate, fiecare gură să te ducă pe o plantație și să simți notele pe care aceasta ți le lasă pe limbă. Bucură-te că după multe espresso încercate în sfârșit vei simți și tu bergamota și caisa din cană. Investește în tine mereu! Tu ești cel/cea mai important/ă!

Hai să îți povestesc puțin despre cafeaua de specialitate, puțin, că multe au scris/spus alții. O să îți dau niște instrucțiuni de selecție clare și ușoare să te ajute pe tine începător în ale specialității sau chiar un nebun după cafea.

În primul rând pe pungile cafelelor de specialitate vom găsi data când a fost aceasta prăjită, vom afla originea și ce note are, nu note de 10, note de caramel, ananas, etc. Apoi putem să apreciem faptul că pe unele pungi avem chiar și ferma, fermierul de unde provin boabele noastre. Ca începători nu trebuie să intrăm în detalii pe care nu le înțelegem, trebuie să ne orientăm asupra boabelor cel mai mult. Acestea ar trebui să arate cam toate la fel, prăjite la fel, cu defecte foarte puține spre deloc. Aici prețul chiar reflectă calitatea, cu cât mai scumpă cu atât mai multe pretenții vom avea de la boabele noastre. Haideți să vorbim despre cafeneaua Zatz, aici vom găsi boabe prăjite în flux de aer cald de la Spired Roastery. Pe pungă avem detalii despre cafea, exact ce ne interesează. O să atașez și niște poze să vă faceți o idee înainte de a vizita cafeneaua. 

Echipa de la Zatz este formată din Naomi, Paul, Andrei și Vali. Andrei lucrează cu spor și drag la bucătărie pentru că de curând au inclus un meniu la ei în cafenea, mâncare delicioasă și sănătoasă bineînțeles. Toate ingredientele au fost atent selectate pentru ca tu să-ți iei porția de sănătate și energie. Au și un sistem delivery pentru a ajunge chiar la ușa ta sau chiar la birou. Eu am gustat câteva din preparatele care vor fi servite și am fost foarte mulțumită. Supe delicioase din legume, paste, chiftele, cartofi, somon și etc. Pentru a fi la curent cu toate preparatele puteți să îi adăugați pe Facebook Zatz Coffee House sau pe Instagram @zatz.coffeehouse, este valabil și pentru prăjitoria Spired Roastery. 

Pe Paul, Naomi și Vali îi veți găsi în bar. Ei vă vor prepara cafele delicioase cu origini din Ethiopia, Kenya, Rwanda, Columbia și multe altele. Pe partea de filtru avem și alte sortimente de la Yume Coffee și Mabo Coffee Roasters, acestea de obicei se mai schimbă în funcție de cerere și preferințe. Dacă nu ești iubitor de cafea, stai fără grijă că avem și pentru tine alte opțiuni, ceai, ciocolată caldă, limonadă cu ghimbir, miere și lămâie de la Cel mai cel siropel, da chiar așa se numește și este extraordinar cu apă caldă sau rece, în funcție de sezon. 

Atmosfera de acolo este extraordinar de prietenoasă. Chiar m-au făcut să mă simt parte din familie din prima lor zi, 1 august 2020, încă o cafenea deschisă pe timp de pandemie. Ce m-a impresionat este bunătatea și amabilitatea de care aceștia dau dovadă. Prietenoși, ospitalieri, mereu cu o vorbă bună de spus, ce să mai, te așteptăm să ne spui părerea ta!

Haideți să vorbim și despre decor! O cameră mare și colorată cu scaune înalte și medii, două bai și un bar fix în fața ta cum le treci pragul. Crede-mă toata descrierea e importantă, nu ai vrea să vezi ce nemulțumiți sunt oamenii dacă unele cafenele nu au bai și alte facilități, eu de aceea le scriu aici, ca voi cei ce vizitați aceste locuri să știți la ce să vă așteptați. De cum intri în cafenea poți simți mirosul de cafea proaspăt prăjită ce te trezește înainte să guști prima gură din ceașca ta. 

Nu au încă o terasă, dar au o băncuță în fața cafenelei unde vă puteți savura liniștiți băutura preferată. Vă puteți delecta și cu gustări dulci de la Cuptorul lui Robert și banana bread de la Santa Cantina. Cănițele gri din ceramică sunt personalizate și ajută cafea să își mențină aromele, dar eu o ador în pahar după cum se vede. 

Cum te răsplătesc cei de la Zatz?

Simplu! La 6 cafele consumate, ai una din partea casei. E așa frumos și satisfăcător atunci când simți că și cafeneaua face ceva pentru comunitate. Rolul unei comunități ar fi să susțină o afacere, să devină fani și clienți ai acele afaceri, dar e plăcut și când afacerea face ceva pentru comunitate, eu una apreciez. Cum sunt și reducerile dacă vii cu cana ta reutilizabilă. Așa da! Tot timpul comunitatea ar trebui cumva răsplătită pentru ca afacerea să meargă și mai bine, cel puțin clienții fideli. Așa că dacă la sfârșitul acestui articol v-am făcut să-i vizitați pe cei de la Zatz, sunt mai mult decât mulțumită. Gândiți-vă că în spatele acestui business stau niște oameni extraordinari, amabili și politicoși care chiar au nevoie de sprijinul vostru. Este atâta muncă depusă așa acești oameni chiar merită!

Această serie de promovare a cafenelelor nu se oprește aici, voi mai continua să scriu despre oamenii în care cred și despre cei care cred și ei la rândul lor în mine. Țin să mulțumesc pe această cale celor de la Zatz pentru încrederea acordată de a scrie câteva rânduri împletite într-o poveste despre cafea și oameni. 

Dacă ți-a plăcut acest articol și l-ai găsit util mă poți susține aici cu o cafea.

Buy Me A Coffee 

 

2 thoughts on “Zatz Coffee House te așteaptă la cafea în Brașov!

  1. rofstef January 22, 2022 / 9:22 am

    La mulți ani, Elena dragă ! Da, Elena care nu mai vine cu nimic, chiar așa, nu mai scrie nimic; băi frate dar chiar nimiiiic, nimiiiiiic ? 😁
    Glumesc !
    Sper că ești bine !
    Un an cu împliniri și multă sănătate îți doresc ! 😇

    Like

    • elenaoprea22 January 22, 2022 / 11:23 am

      La multi ani, Stef! Sper sa ai un an excelent! Mi-a luat pandemia toata bucuria de a scrie,s per sa imi revin in curand pentru a scrie idn nou cu placere! Iti doresc numai bine si ne citim curand!

      Sper sa imi vina inspiratia :))

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s